AcasăEditorialIntr-o altă postură!

Intr-o altă postură!

Dacă sezonul trecut Dinamo a fost una dintre echipele-surpriză, cu un parcurs în sezonul regulat mult peste cel precedent, în acest sezon suntem deja considerați o forță și tratați ca atare

Echipele care joacă în acest sezon împotriva lui Dinamo au devenit conștiente de forța „câinilor” și sunt mult mai precaute în abordarea meciurilor.

Ieri, Petrolul nu a avut deloc o atitudine de echipă gazdă. Ideea lor tactică, pregnantă în primele 45 de minute, a fost să se baricadeze în propria jumătate și să încerce să blocheze jocul de posesie al lui Dinamo. Planul tactic, care semăna cu celebra „autobază” patentată în fotbalul românesc, a funcționat 44 de minute. După golul lui Cîrjan, totul s-a năruit, iar în momentul în care au încercat să schimbe planul și să atace, „câinii” au mușcat letal.

Aceeași abordare „prudentă” din jocul adversarilor am observat-o și în etapele precedente. U Cluj a făcut un joc extrem de precaut împotriva lui Dinamo, a urcat foarte rar liniile și a apelat la pase lungi, elevii lui Săbău părând mulțumiți cu obținerea unui egal – dorință anulată însă de golul marcat pe final de Pop.

Nici cei de la Hermannstadt nu au avut o partitură tactică diferită în primele 45 de minute disputate pe Arena Națională: maximă prudență și joc pe contre. La fel ca în meciul de ieri însă, atunci când sunt nevoiți să se deschidă și să urce liniile, Dinamo nu iartă și devine extrem de periculoasă.

În mod cert, postura lui Dinamo și modul în care este privită de către adversari s-a schimbat radical în numai două sezoane. Nu mai suntem considerați un adversar facil sau doar „o surpriză”, ci o echipă periculoasă, tratată ca atare.

HAI DINAMO!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare