Interzis minorilor. Scurt istoric. Dinamo – U Craiova: 0-0.

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Ca să vorbeşti de Dinamo – Craiova, în primul rand, trebuie să fi văzut meciul. Ei bine, meciul l-am văzut. Pe alocuri. În al doilea rând, ar trebui să înţelegi contextul.

Am văzut meciul, într-un context “old school” când “ne uitam la Pro TV si […]”. Dar contextul pe care îl consider relevant este al echipei Dinamo (nu detaliez denumire pentru ca eu chiar cred ca există doar Dinamo Bucureşti). O echipă ce se chinuie după ce mai multe persoane au încercat să o îngroape. Despre aceste persoane, personal cred că vinovaţii evidenţi, spaniolii, nu sunt altceva decât nişte fumigene aruncate de vechea stăpânire (cred că detalierea acestei convingeri personale ar face rău echipei aşa ca pun punct).

Continuând în prezentarea contextului relevant, Dinamo a aliniat, la începutul campionatului, un lot de liga a III-a neperformant (pentru liga a III-a). Antrenorul echipei a fost Dario. Palmaresul lui, ca antrenor, la momentul preluării clubului, era cel puţin îndepărtat de fotbalul de performanţă. Clubul avea o interdicţie la transferuri, după ce tot ce ar fi avut puţină calitate în lotul din sezonul anterior, cu excepţia lui Sorescu, plecase. Un vas în flăcări era Dinamo şi şobolanii fugeau.

Îl respect pe Dario pentru că a realizat că în fotbal, el nu mai era nimic şi a jucat o carte, preluând Dinamo şi cred că a încercat să o joace corect, facând cum a ştiut el mai bine. Motivul pentru care a făcut-o, pentru mine e evident. După ce a contestat destituirea venită dupa o umilinţă cu FCSB, e clar pentru mine că Dario nu este altceva decât o Divă însetată de atenţie. Norocul lui e că e italian şi eu nu ştiu să spun “puşca şi cureaua lată”, eram cineva odată, în italiană.

În aceeaşi epocă, se instaura, la Dinamo, conducere lui Mureşan & Zăvăleanu, pe plan administrativ, concomitent cu intrarea în insolvenţa a clubului. A doua din istoria noastră.

Contextul lui Dinamo, la începutul campionatului, cel mai relevant, era al unui club fără bani şi fără cuvânt. Un club care nu­-şi onorează angajamentele faţă de jucători (şi nici faţă de staff). Dinamo era, la începutul campionatului, un club văzut de jucători, antrenori, manageri etc., ca o femeie incredibil de frumoasă şi celebră (suporterii sunt ca nişte buze groase, ţâte mari, talie subţire, cur bombat), nebună, cu toate bolile venerice de pe pământ şi pusă pe scandal. Realitate e că doar un onanist sălbatic, cu dorinţă de mediatizare, s-ar atinge de o astfel de femeie. Dario venise deja.

Mureşan & Zăvăleanu, doi profesionişti nedinamovişti, ale căror motive nu pot fi decât de oportunitate, au reuşit deblocarea transferurilor. Imaginea echipei e cea de mai sus, club fără cuvânt, fără bani şi fără condiţii. Totuşi, au venit câţiva jucători, vreo 9, dar nu vreau să ma înşel. Cine, Doamne iarta-ma, ar fi semnat cu Dinamo în contextul ăsta. Răspunsul este evident, nişte ciurucuri.

Realitatea tristă e că erau nişte ciurucuri imperativ necesare. Nu pentru supravieţuire şi nici măcar pentru o moarte demnă, ci pentru “speranţa moare ultima”. Au fost transferuri pe care nu le-ar fi făcut vreodată nici Mureşan şi nic Zăvăleanu. Ştiau din start că ăştia nu rezolvă nimic, aduceau doar atitudine (jucători care agaţă prin birturi cu legitimaţia de “fotbalist la Dinamo” domnişoare care nu se uită la fotbal, dar au auzit numele.

Realitatea e că nu puteau să nu o facă. Nu aveam lot. Nimeni, dintre jucătorii cu calitate, nu ar fi venit la noi. O realitate pe care noi, suporterii, nu am fi acceptat-o niciodată. “Aşteaptă boss, până vine ceva bun” nu este în vocabularul suporterului înfocat. Aşa că au venit ăştia care au venit. Daca-i condamnăm pe cei care i-au adus, suntem ipocriţi. Noi am vrut să aducă. Orice. Ei au adus, ce au găsit.

Am suferit cea mai mare umilinţă din istorie cu FCSB, deşi, să fim serioşi, niciunul, raţional, dintre noi, nu a suferit prea mult. Era nevoie de o schimbare de antrenor. Că, să luăm jucătorii să-i împuşcăm pe Lia Manoliu, nu mai merge, după moartea lui Vadim.

Vine Rednic, nea Mircea! A venit cu sufletul. Dar şi cu mintea. Fără vreun argument, cred personal, că are un interes, un vis de a pune mâna pe club, măcar în parte. Ca un plan neconturat, dar irelevant pentru subiectul acesta.

Aduce şi el vreo şase flăcăi. Deşi contextul de mai sus există, nicunul dintre noi, suporterii, nu-l acceptă. Nimeni de calitate nu vrea să vină la Dinamo. Doar rataţi doritori de a doua şansă sau de o retragere mai târzie. Nea Mircea ştia asta, dar e la fel. Nu putea veni cu mana-n fund. Aşa că a întrenat, s-a milocit, cred că a făcut tot ce ţine de el să aducă ceva ce să fie cât mai puţin putred. A reuşit. Dinamo arată ca o echipă de Liga a doua, cu un antrenor bun.

Antrenor bun, fără o victorie?! Răspunsul e, da! Rednic e ca un Al Pacino încercând să-l pregătească pe Claudiu Răducanu (blocnotes) pentru o dezbatere (a se citi dibeit) şi nu-l poate lua de la zero.

A zis Mureşan o treabă bună, după două pauze, nu se vede nimic la echipă. Dacă mai gasiţi în Liga I o ratare ca a lui Modoveanu, greşesc eu. La fel de elocvente sunt şi gafele din apărare, dar ţin puţin de subtilităţi pe care eu nu le am, ca să le explic. Rednic se confruntă cu dezastrele aste de jucători.

Sorescu se transformă în prinţesă, vrea transfer şi crede că prin atitudine după două meciuri bune, dar fără consecvenţă, e îndreptăţit. Să recunoaştem, e cel mai promiţător al nostru, dar era pierdut. În ultimile meciur (amicale inclus) a mai mişcat ceva, concomitent cu recâştigarea unei modestii pierdute. Steliano, vai capul lui, Filip venit pentru pensie, dar cu pretenţii de parcă îl cheamă Roberto Carlos. Rednic are dreptate.

Singurul câştig e Torje. Cel care a venit, cred eu, cel mai indolent dintre toţi. Au sărit pe el că e gras şi expirat. Că nu poate să joace. Atât de tare încât l-au renăscut. Eu, doar eu, nu cred că e cel mai bun al nostru pentru că e dinamovist, ci pentru că are demnitate în oase. Cred că dacă presa nu-l băga în seamă, ce-i drept fără motiv, încă de la început, Torje era mai praf decât oricare. O dată presa ne-a ajutat, pentru că el, cred eu, chiar are stofă de jucător. Aici mă refer la moral. Vrea să arate că se înşeală în privinţa lui şi până acum reuşeşte să le demonstreze asta. Îi doresc să le dea peste gură în continuare.

Între timp, s-a aprobat, la timp, planul de reorganizare. La timp să merite Zăvăleanu creditul punctelor pe care le pierdeam pe 30 noiembrie, probabil. Despre planul de reorganizare nu pot spune decât ca este justificat de laş, din auzitelea pentru că nu l-am văzut. Spoiler alert, Zăvăleanu a zis plătim tot. Nimeni din domeniu nu-l crede, nici măcar sindicul (judecătorul sindic-aşa se numeşte judecătorul din procedura insolvenţei). Planul a fost votat de creditori, Aici DDB-ul, bine sfătuit, a controlat votul.

“Plătim tot!” este soluţia pentru acceptarea de către creditorii minoritari, gen dinamovistul Prunea, a planului, fix pentru ca el să nu fie contestat. Strategia lui Zăvăleanu, nu originală, dar eficientă, e că dacă-ţi promit că-ţî dau banii nu ai de ce să te vaiţi, gen să conteşti. Dacă era contestat, era un risc real să nu fie aprobat la termen, respectiv până depunctarea devenea probabila pe 30 noiembrie. Ceea ce nu ştie dinamovistul Prunea e că planul poate fi modificat. Respectiv dinamovistul Prunea să primească ce primeşte Steaua meci de meci. Odată cu modificarea planului de reorganizare, voi înţelege cât de curajos e Zăvăleanu. Concluzia e că aprobarea planului de reorganizare, la timp, e o veste mai bună, chiar şi decât o victorie cu oltenii.

După un lung preludiu, ajungem la meciul cu oltenii lui Mititelu, mic sau mare. Meciul a fost anost.

Revenind la contextul meu, de data asta, am văzut meciul din pat şi au fost momente în care am lipsit, că de se pricepea stelista. Cred că am văzut o bună parte din meci, dar… să nu mă repet.

Cel mai mult din meci mi-a plăcut că nu am mai gafat. Dacă vă uitaţi la meciurile lui Dinamo, inclusiv meciurile amicale, cred că e primul meci în care nu gafăm nici în atac, nici în apărare. Greşeli au fost şi în atac şi în apărare, în apărare doar 5 minute (60-65), în atac tot la fel (70-75). Cred că meritul exclusiv e al lui Rednic, poate cu puţină umbră a lui Giani.

Nu avem trasee de joc şi nici filosofie de joc. Dinamo nu are trasee de joc şi nici filosofie de joc, Rednic are. Ce îi lipseşte este jucătorul care să le implementeze. Noi ar trebui să apreciem că Rednic gândeşte pe termen lung. Nu caută, deşi îşi doreşte, o victorie imediată.

Lucrează să aducă jucătorii la un nivel funcţional, pentru că nu a găsit şi nu a putut aduce astfel de jucători. Avem un punct după meciul ăsta. Nu e un punct norocos. E cel puţin un punct meritat. E mai meritat şi mai justificat punctul ăsta decât cele două victoriii de la începutul campionatului. Traseele şi filosofia de joc vor urma după ce jucătorii vor putea juca fotbal. Azi au jucat fotbal curat. Nu a fost frumos, a fost elementar, dar e nevoie de a atinge nivelul elementar pentru a putea să complici jocul.

Am auzit că Rednic a pierdut vestiarul. Dacă nu-l pierdea, nu putea ajuta echipa. A arătat că vedetismul unor jucători rataţi este intolerabil la Dinamo. Acest vedetism ar duce inevitabil la retrogradare. Ceea ce cred eu e că acest punct va lămuri cine e şeful la echipă, în vestiar. Acest şef este Rednic.

Acum este lămurit acest lucru. Curajos, Rednic s-a luat la trântă cu Sorescu, singurul cu ceva potenţial evident. L-a dovedit. Acum, Filip a fost pus la punct pentru o privire urâtă, dar pentru ca Rednic să le arate jucătorilor că trebuie să-l asculte. Un exemplu şi un sacrificiu justificat. Cred că acum am scăpat de vedetismele periculoase echipei.

Echipa are tonus. Datoria noastră, cred eu, e să arătăm că susţinem valoarea de la Dinamo. Valoarea incontestabilă a lui Dinamo e Rednic, dincolo de orice rezultat. Comparat cu jucătorii lui Dinamo, Rednic e supradimensionat.

Echipa are nevoie de suporteri, poate ceva mai tâmpiţi, mai ca mine. Eu am crezul la 4-0 cu FCSB ca putem întoarce rezultatul şi aşa ma uit la fiecare meci din ultima vreme. Indiferent de diferenţă, de valoare sau de scor, eu cred mereu şi în ultima vreme, mă înşel, că vom întoarce rezultatul în favoarea noastră. Cred eu, fără să am vreo greutate în sensul ăsta, că trebuie să redevenim suporteri.

Eu am un frate. Şi părinţii noştrii nu prea au avut cu ce se mândri cu noi în şcoală. Nu prea au nici azi. Dar mereu spuneau că suntem proştii lor. Pentru asta, cel puţin am reuşit, azi, să nu-i facem de râs. Anul viitor, e singurul lucru pe care ni-l dorim de la jucătorii noştrii, să nu ne facă de râs. Dar pentru asta, ar trebui să fie proştii noştri.

SEMNAT: DasYinn

loading...

Lasă un răspuns