Interzis minorilor. Academica Clinceni – Dinamo: 1-0. Un strigăt tare pân’ la cer!

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Ca să vorbeşti de Dinamo, în primul rând trebuie să vezi meciul. În al doilea rând, trebuie să nu citeşti presa înainte de meci, cu o lună sau o viaţă înainte. La final, psihologie de bere.

De văzut meciul, l-am văzut. Îmi place să văd meciurile ca-n şcoala veche.
De mult timp, citesc zilnic presa sportiva, ca să aflu ceva despre Dinamo. Îmi place să ma agăţ de fotbal. Curios pentru mulţi care m-ar cunoaşte, ar fi că mă simt ca Dinamo azi. Eu trăiesc ca Dinamo azi. Singurul lucru care-mi dă putere e că Dinamo nu renunţă şi Dinamo suntem noi. Noi suporterii, ei jucătorii, ei din administraţie, ei din staff şi el, Nea Mircea, noi. Recunosc, noi şi stelistele, rezist datorită lui Dinamo şi a stelistelor şi berea. Să nu uităm de bere.

Clinceni a câştigat azi, întrebarea e cine s-a bucurat pentru ei? Nimeni. Doar jurnaliştii curioşi de ce va zice Nea Mircea, după încă o înfrângere. Dacă v-aţi uitat la Digi, comentau doar pentru asta. Nu erau la muncă, erau ca mine, la bere.

Cine a plâns azi? Noi. Realitatea e ca Dinamo suntem mulţi. Problema e că suntem dezbinaţi. Vrem să ne mândrim cu echipa noastră şi ar trebui, dar, de mult timp, nu e momentul. Eu, cretin cum sunt, mă simt mândru de noi, Dinamo. Şi azi.

Toţi suntem antrenori sau jucători sau din staff. Un fel de Al Bundy, mai ales eu. În timpul meciului am zis, în gând, că nu voiam să deranjez, că-l înjur pe Nea Mircea dacă face o schimbare. A făcut-o, l-am înjurat, tot în gând. Nici antrenor nu sunt!

Nu ştim să iubim! Când iubim pe cineva suferim pentru cineva şi ne răsfrângem durerea pe cine ne acceptă aşa cum suntem, pe cine iubim. Dinamo suntem noi, colectiv şi Dinamo ne acceptă aşa cum suntem, pentru că noi nu putem să fim altfel, încă.

Vorbind despre a doua teză a mea, să nu citeşti presa. Eu voi încerca. Voi încerca să văd următorul meci, fără preludiu, fără presă. Doamne, ce lungă va fi ziua la muncă!
Dacă nu v-aţi prins, nu sunt jurnalist, doar un suporter tâmpit. Aşa că-mi permit un subtitlu, “jurnalistii: Ce faci? -Nimic, sunt la muncă!”

Conform presei online, că aş prefera să dau bani de pomană`(dacă sunt risipiţi pe bere sau steliste), Dinamo e în mizerie. Nessun maggior dolore che ricordarsi del tempo felice nella miseria. Aproximativ. Dar eu vorbesc de ce apare în presă săptămâna asta, între etape. Dinamo e în mocirlă de mulţi ani. Nu sunt jurnalist, dar informaţia asta o aveam, de mai mult de o săptămână, pe surse. Voi?

Dacă jocul lui Dinamo nu se leaga, încă (repet sunt un suporter idiot), presa din România este de domeniul repetenţilor la limba şi literatura română, clasele 5-8 (a se citi clasele V-VIII), iar principiile jurnalismului pe care le-am găsit şi nu le repet, la prima căutare pe goagle, le sunt mai străine decât le sunt amantele nevestelor. Ştiu că există, au auzit de ele, dar nu li se aplică lor.

Pe presa online, gazetarii sunt cei mai jegoşi. Sunt ca o tipă cu un cur nespălat, teşit, plin de păr şi bube. Atât profesional, cât şi fizic.

Un prim articol al lor care m-a făcut să-mi retrăiesc toate greşelile vieţii, să-mi reamintesc toate datoriile, e scris de un porc cu o fata post-coitus, al cărui nume îl condamnă la sacrificiu românesc, la următoarea sărbătoare mare şi care ar putea fi vândut ca poză în cutii de anticoncepţionale goale, cu rată de succes mai mare. Şi, era să uit, mă-sa a mărit preţul pe centură de la 10 lei la zero două sute, doar că voia şi ea să vorbească academician ca fi-su şi că inflaţia.

În respectabilul articol al acestui băieţel (pare la pubertate târzie) ne vorbeşte despre un lung drum spre ligile inferioare şi zice că viitorul nostru, nu al lui, e după colţul pe care el nu vrea să-l dea şi, în limbajul lui, e naşpa.
Citesc şi comentariile voastre, ale noastre, ale dinamoviştilor. Ascult şi declaraţiile noastre, ale dinamoviştilor, câţiva dintre noi, de care avem nevoie. Ce mai, are dreptate! Viitorul e naşpa. Doar că e prost. Trecutul apropiat e naşpa. Azi, prezentul e naşpa. Viitorul e cel pe care-l aşteptăm să fie bine. De el ne atârnăm.

Greşala celei mai reuşite reclame la prezervative, nefăcută la timp, cu nume de sărbătoare, e că el nu a fost la şcoală şi nu face diferenţa ce se stabileşte în clasele anterior menţionate între trecut (exemple: a fost odata-motiv pentru care noi trăim şi sperăm; fu- trecutul apropiat care ne macina; este-suferinţa de azi; şi va fi – speranţa pentru care cumpărăm bilete şi agăţăm steliste).

După, ne întreabă de o socoteală, ne spune că Dinamo, ca echipă, arată rau. Nu zău?! Ca jurnalist, de unu singur, şi-a dat seama de asta. După publicarea articolului, mă-sa care nu i-a înţeles mesajul, a udat dinamoviştii pe 5 lei, că nu putea să o spună în sute şi la sfârşitul zilei, după ce făceau calculul, ea a câştigat mai mult ca el. El s-a bucurat mult, că e avar, dar mă-sa i-a zis că a acceptat plata şi cu bilete virtuale pentru Dinamo, în numele ei. I-a părut rău că a dispărut Dacia Unirea Brăila, primi ei clienţi.

Revenind la articolul celui care se bucură când o femeie îi spune “ Nici dac-ai fi ultimul om!”, că măcar îi răspunde, ne vorbeşte despre cum se naşte un copil ( în 9 luni). El a fost în team building (a se citi bilding, pt o fană) cu gazetarii, un weekend şi una i-a zis să-i plătească pensie că a născut cât a fost plecat. Şi azi plăteşte.
Dobitocul ăsta e singurul de săptămâna asta care a scris că e rău şi a pus şi o poză cu mufa lui (nu ştiu de ce, poate îşi face propria firmă de anticoncepţionale).

Un alt articol, fără poză, dar care m-a frustrat în egală măsură, a venit după conferinţa de presă a lui Nea Mircea de joi.
Am văzut cu ochii mei conferinţa de presă a lui Nea Mircea, online, pe canalul Radio Dinamo 1948. Ai zice că lucrez la gazetari, dar nu. Doar nu-mi place munca.

Nea Mircea începe prin a-şi cere scuze că stă cu mască, din cauza noului virus. Apoi anunţă situaţia lotului,.
Îl aud pe Nea Mircea certând blând jurnaliştii pentru că, la unison, au scris despre înlocuirea lui. Are dreptate. Eu îmi făceam griji, chiar şi după confirmările din partea DDB şi Zăvăleanu, că Nea Mircea ar putea fi schimbat. Mă tem şi acum să nu fie sărutul lui Iuda, dar e o temere subiectivă şi fără vreun fundament, aşa că nu vorbesc despre asta.

La scurt timp, citesc, la gazetari, o mizerie de articol care începe tendenţios cu faptul că Nea Mircea purta mască. Spiritul de observaţie al gazetarilor este de domeniul fantasticului. Pură artă jurnalistică. În sediul lor, azi şi nu doar azi, s-a auzit subtitlul meu

În continuare, articolul în cauză a insinuat că Mircea Rednic “se consideră o victimă a jurnaliştilor”. Repet faptul că am ascultat conferinţa de presă. Nea Mircea nu s-a considerat o victimă a jurnaliştilor, ci a spus că nu este respectat şi că presa prezintă zvonuri care nu sunt adevărate. Pe bună dreptate.

Mai departe, Nea Mircea e certat pentru că nu ştia că fost schimbat antrenorul celor de la Clinceni. Nea Mircea a recunoscut că nu a citit presa. El a făcut bine. Este irelevantă presa de sport. Jucătorii, sunt convins, au citit.
Când citeşti că e naşpa şi tu faci parte din naşpa, e naşpa. Soluţia e la îndemâna fotbaliştilor, nu citi! Pentru ambiţioşi, citeşte altceva.

Am pierdut cu Clinceni! Speram că le dăm şapte, în minutul 92. Nu mă pricep la fotbal, dar ştiu să mă uit la el.
Psihologia de bere e aşa (am o bere şi nu e prima deschisă), dacă lumea începe să-ţi spună că nu poţi, te opui la început, dar dacă vei continua să îi asculţi, să îi citeşti, te vei convinge ca nu poţi când ei s-au convins că nu poţi. Şi tu dispari. Echipa noastră îi ascultă, atât jucătorii, cât şi Nea Mircea, dar el s-a prins, că nu ştia că au schimbat antrenorul. Nu a citit. E un model. Să le ceară să nu citească, să le impună, eu asta cred că e soluţia. Voi citiţi, zi de zi! Veţi fi surprinşi la meci, dacă ei n-o fac.

Am vorbit de două articole, dar au fost multe, zilnice, la fel de penibile, irelevante, amatoriale şi negative. Trăim fenomenul şi jucătorii la fel. Ei suferă ca nişte dive, nu-i putem judeca. Vor să fie, dar nu stiu cum, că nu le arată nimeni.

Am văzut meciul pe digi, mureau să-l vadă pe Rednic la declaraţii, să mai zică ceva.
Dacă Nea Mircea va fi schimbat, presa a câştigat. Îi citim şi îi ascultăm prea mulţi. Am impresia că e o ambiţie idioată a lor, cum e mania mea pentru Dinamo, dar nu se confundă. Alt antrenor îi va face să dea gol, pentru că jurnaliştii au inventat limbajul de lemn cu sintagma şoc la echipă?

Mă simt încăpăţânat, eu nu aş asculta jurnaliştii pentru că de doi ani scriu numai răul şi-l subliniează, despre echipa mea. Eu încă spun, sunt proştii mei şi eu al lor.

După meci, la declaraţii mi-a plăcut Filip. A zis că tot zic, ei jucătorii, că muncesc mai mult pentru următorul, că trebuie să ţină capul sus, să aibă discuţii bărbăteşti, şi că nu mai stiu ce şi nu ştia ce să mai zică. Mi-a plăcut mai mult decât îmi plac bancurile cu blonde.

La final i-am văzut în genunchi, pe mulţi. Se vor ridica, asta cred eu, acelaşi care credea că le dăm şapte în prelungiri. Să nu citească, nu ar trebui să le fie greu. Băieţi, o săptămână fară presă şi fără media. Vă veţi aduce aminte cine sunteţi şi vă veţi putea scrie povestea şi noi v-o vom cânta.

Cât despre jurnalişti, întrebarea mea e pentru ce scriu ei, pentru fotbal şi frumuseţea lui sau pentru un nume şi o poza pe un site? În România, unde scriu ei, fără Dinamo, fără tradiţie şi respect pentru ea, e o judeţeană. Ce face DDB-ul e unic, dar nu stiu să-l vândă şi nu au cuvintele să-l omagieze. DDB-ul e al golanilor, de altă ligă decât a mea, dar au toată stima şi aprecierea mea. Fără golani, Dinamo nu era şi eu eram mai trist.

Semnat: DasYinn

Foto: Sportpictures

loading...

Lasă un răspuns