Clubul Dinamo nu are nici o vină și nici o responsabilitate morală pentru gestul făcut de individul care a aruncat cu scaunul în teren, dar cel care dă dovadă de retard emoțional ar trebui interzis pe viață la meciurile de fotbal.
Retard Emoțional – „Întârziere în dezvoltarea emoțională și socială – dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor sociale, în exprimarea și înțelegerea emoțiilor.”
Nu pot să găsesc nici o alta explicație pentru gestul acelui individ de a arunca scaunul în teren, în timpul unui meci de fotbal gradul de emoție este unul foarte ridicat, dar lipsa controlului în acele momente te poate transforma într-un pericol public. Nu exista scuză pentru astfel de manifestări și de gesturi, cu toții avem momente în care ne dezechilibrăm emoțional, dar nu punem sănătatea sau integritatea altora în pericol.
Dinamo ca societate privată nu poate face mare lucru pentru a preveni astfel de gesturi , nu ai cum să determini nivelul de stabilitate emtionala a celor prezenți la meci, dar jandarmeria are posibilitatea de a identifica acel individ, de a îl amenda și a îi interzice participarea la evenimentele sportive pe o perioadă foarte lungă.
Etapa trecută un individ s-a trezit că vrea să intre în teren și să alerge pe gazon, asta a însemnat o amenda mare pentru club, acum altul nu reușește să își controleze nervii și arunca un scaun. Genul acesta de indivizi ar trebui ținuți departe de stadioane, pentru că gesturile lor pun în pericol sportul, iar Dinamo are clar de suferit.
Daca nu știi să iți stăpânești emoțiile stai acasă sau mergi la psiholog până înveți să o faci.
Interzis „întârziaților”!