Într-un sezon plin de schimbări și provocări, Dinamo București a reușit să-și consolideze echipa și să îmbunătățească performanțele pe teren. Unul dintre pilonii acestei transformări este Josué, un jucător foarte bun, care și-a câștigat respectul suporterilor. Am avut ocazia să discutăm cu Josué despre evoluția sa la Dinamo, provocările întâmpinate și obiectivele sale pentru acest sezon.
Interviu cu Josué despre succesul său la Dinamo București
RD1948: După un an plin de evenimente, cum te simți în România, la Dinamo?
Josué: Foarte bine. Cred că anul acesta avem mulți băieți buni și ne este ușor să vorbim împreună, contrar anului trecut când erau mai multe grupuri. Se vede și în rezultatele noastre și mă bucur să fiu aici.
RD1948: Ne pare bine să știm asta. Ești unul dintre cei mai buni jucători ai noștri, ca și anul trecut, dar anul acesta chiar se vede.
Josué: Mulțumesc.
RD1948: După un prim sezon să zicem complicat, care s-a terminat până la urmă cu bine și cu menținerea echipei în L1, ce vrei de la acest sezon?
Josué: În acest sezon, dat fiind cum am început și echipa pe care o avem și că suntem Dinamo, cred că putem spera să fim în partea de sus a clasamentului și vom da totul pentru a avea rezultate bune.
RD1948: La începutul sosirii tale la Dinamo ai avut câteva probleme medicale. Cum te simți acum că ai jucat constant meci de meci?
Josué: Da, anul trecut am avut ceva probleme medicale. Apoi, în acest sezon am reușit să fac pregătirea, contrar sezonului trecut când am intrat direct pe teren. Cred că asta mă ajută să mă simt atât de bine în acest sezon, fizic și mental, totul este bine. Sunt semne bune pentru ce va urma.
RD1948: Populația francofonilor începe să crească în echipă, acum este rândul tău să-i ajuți să se integreze, cum ar fi Maxime.
Josué: Da, sigur. În plus, pe Maxime îl cunoșteam puțin din Franța. Înainte să vină am vorbit deja puțin cu el și știam că va avea nevoie de ajutor, pentru că și eu, când am venit, am avut nevoie. Nu vorbeam deloc limba, totul era nou pentru mine…
RD1948: Niciun cuvânt, nimic?
Josué: Zero! Acum înțeleg și este mult mai bine și știam că pe Maxime va fi nevoie să-l ajut la început, pentru a se simți bine la echipă, și asta fac pentru el.
RD1948: Lucrurile sunt bune și pentru el?
Josué: Da, lucrurile sunt bune și e foarte fericit.
RD1948: Cum te simți cu Boateng în centrul apărării? Crezi că vă vom vedea la echipa națională împreună?
Josué: Este posibil. Într-adevăr, este și el togolez, deci avem o ușurință în a ne înțelege și pe teren. Sincer, vorbim mult, iar în anumite momente nici nu avem nevoie să vorbim, știm ce urmează să facă celălalt și este ușor cu el.
RD1948: Dinamo a început sezonul bine, tu la fel. Cum vezi nivelul echipei? Ești încrezător că vom termina în partea de sus a clasamentului?
Josué: Simt că de la pregătire și până acum am crescut în forța echipei. Echipa este din ce în ce mai bine din punct de vedere tehnic, fizic și mental. Chiar și la antrenamente este multă intensitate și asta cred că-mi permite să joc bine în timpul meciurilor. Antrenamentele ne permit să fim buni în timpul meciurilor și chiar cred că anul acesta va fi unul bun.
RD1948: Pari încrezător pentru acest sezon.
Josué: Da, da, foarte încrezător.
RD1948: Se simte o conexiune tot mai puternică cu fanii dinamoviști. Sunt alături de voi acasă și în deplasare. Cum este să joci cu asemenea suporteri în spate?
Josué: Este impresionant, este foarte bine. Ne împinge și pe noi, pentru că anul trecut am avut momente complicate și au fost mereu în spatele nostru. Acum că am ridicat nivelul și am câștigat mai mult, sunt și mai mult alături de noi. Pentru noi este un „supliment mental” care uneori ne permite să ne autodepășim, iar eu, mie unul îmi plac mult genul acesta de suporteri.
RD1948: Care este obiectivul tău pentru sezonul acesta? Ce ți-ai propus la nivel personal, dar și ca echipă?
Josué: Mie personal mi-ar plăcea să facem multe „clean sheets”. Asta pentru echipă, pentru că pentru mine începe de la apărare până în atac. Noi putem ajuta atacanții și să le oferim mingi, iar ei ne ajută pe noi cu apărarea pentru a obține un clean sheet. Apoi, mi-ar plăcea să pot arăta cine sunt. Am făcut deja asta anul trecut, dar trebuie să confirm mai mult față de sezonul trecut și să pot face performanțe bune.
RD1948: Urmează meciul cu Iași. Este un duel special pentru tine, mai ales după ce s-a întâmplat în primăvară, sau îl tratezi ca pe orice alt meci?
Josué: Sigur că este un meci puțin aparte, dar în fotbal sunt deseori momente incomode, proprii suporteri care te fluieră, se pot întâmpla multe lucruri. Deci, dacă nu ai un mental puternic, mai bine te lași de fotbal. În orice caz, voi trata meciul ca oricare altul.
RD1948: În final, un mesaj pentru fanii dinamoviști?
Josué: Sunt foarte fericit că sunt mereu în spatele nostru și că ne permit să ne autodepășim și sper că în acest sezon să putem merge împreună cât mai sus posibil.