AcasăStiri DinamoInterdicție la transferuri primită

Interdicție la transferuri primită

Dinamo a primit interdicție la transferuri din partea FIFA.

Vlad Iacob, administratorul special al lui clubului, a catalogat decizia drept una ”foarte ciudată” și a anunțat că este convins că Dinamo va avea câștig de cauză la recurs.

Este adevărat. Avem interdicţie la transferuri. E vorba de nişte litigii avute cu nişte jucători, înainte de intrarea în insolvenţă. E o decizie foarte ciudată a FIFA pe care am contestat-o şi aşteptăm un răspuns.

Avem speranţe că se va rezolva. Nu e prima dată când ni se întâmplă asta. Am avut şi vara trecută şi acum două veri. Toate problemele financiare şi manageriale au consecinţe. O s-o rezolvăm până în perioada de transferuri din iarnă”, a declarat Vlad Iacob, citat de As.ro.

Etapă foarte importantă pentru Dinamo! Ce meciuri se joacă

Mai sunt 6 etape etape rămase de jucat și șansele noastre sunt intacte, încă depindem de noi și de ceea ce vom face în meciurile următoare până la finalul anului.

Înainte de startul rundei cu numărul 14 a ligii secunde, Dinamo se află pe locul 10 cu 18 puncte acumulate, Brașov și Slatina au câte 19 puncte, apoi sunt nu mai puțin de 3 echipe cu același număr de puncte, 22: Oțelul, Gloria Buzău și Csikszereda. Poli Iași a fost marea câștigătoare a rundei trecute, ajungând la 24 de puncte după victoria cu Dumbrăvița.

Este o etapă importantă deoarece putem reduce diferența de puncte față de echipele aflate în fața noastră și chiar să urcăm 1-2 locuri în clasament, totul depinde de rezultatele indirecte.

Dinamo este condamnată să câștige meciul cu Dumbrăvița de duminică dimineață și astfel am ajunge la 21 de puncte în clasament. Dar etapa aceasta se dispută o serie de meciuri care ne interesează în mod direct. Concordia Chiajna își joacă poate ultima șansă la play-off, astăzi, pe teren propriu cu CSA Steaua. Echipa lui Eugen Trică este imediat sub noi în clasament, cu 17 puncte.

Csikszereda are meci în deplasare cu Unirea Constanța, o formație surprinzătoare, care etapa trecută a învins în deplasare pe Slatina, dar trebuie să recunoaștem, echipa ciucană este mare favorită să învingă. Slatina și Selimbar se întâlnesc în meci direct, noua echipă a lui Claudiu Niculescu primește vizita oltenilor, care ar putea trece sub noi în clasament.

Slobozia se deplasează la Viitorul Pandurii Tg Jiu și am putea reduce diferența și față de echipa lui Costel Enache, care are 25 de puncte în momentul de față, echipa gorjeană este și ea una surprinzătoare, acum 2 runde au învins cu 4-3 pe Steaua.

Unirea Dej și Gloria Buzău se întâlnesc în meci direct, Dej tocmai a fost învinsă de Steaua în Ghencea, dar pe teren propriu nu prea cedează puncte. Dacă învinge pe Buzău, Dinamo se poate apropia la un singur punct de echipa lui Mihalcea.

Brașov și Iași este un alt duel care ne interesează în mod direct, brașovenii luptă pentru play-off și în cazul unui rezultat negativ ar cam ieși din cărți, un egal îi țin în viață, dar o înfrângere le diminuează drastic șansele. Dacă învinge însă, lupta pentru play-off devine și mai interesantă și astfel am fi la 3 puncte de Iași înainte de meciul direct de peste 2 săptămâni.

Oțelul Galați închide runda marți seară pe teren propriu, echipa lui Dorinel Munteanu este în scădere evidentă de formă și este condamnată să o învingă pe Minaur Baia Mare, o echipa schimbată în bine după venirea lui Mihai Iosif.

Nu toate rezultatele indirecte ne vor ajuta, dar măcar etapa asta putem privi cum alte echipe se luptă între ele, dar după pauză competițională, urmează două meciuri cât două finale pentru noi, din care trebuie să obținem minim 4 puncte pentru a rămâne în luptă pentru primele 6, cu șanse foarte bune.

Depinde de noi, depinde de jucători să fie mult mai inspirați în fața porții și atacul să se ridice la nivelul apărării!

Duminică dimineață ne vedem pe stadion, ultimul meci considerat pe teren propriu!

,,Avem șanse la play-off, cât timp avem matematic, tratăm fiecare meci ca pe o finală, lupta pentru toate punctele. Istoric, dacă ne uităm pe sezoanele din liga secundă, nu au mers ceas. Dominăm partidele împotriva unor adversari mai bine clasați, victoriile ar trebui să vină. Contracandidatele noastre au un joc inconsistent de la o etapă la o etapă, fie domină, fie sunt dominate, uneori au noroc, rezultatele vor oscila și ele. Mai sunt 6 etape și cred că mai avem șanse să prindem măcar locul 6.

Investitorii știu că există și acest scenariu că Dinamo poate să nu promoveze, poate surveni o greșeală, să vină un cartonaș roșu, să pierzi orice meci, este fotbal. Investiția nu atârnă de ceea ce se întâmplă în acest sezon. Facem tot ce depinde de noi ca să promovăm, în ciuda condițiilor dificile, moralul are un rol important în fotbal. A fost nevoie ca jucătorii să își recapete un moral decent, în ciuda adversităților, facem tot ce depinde de noi să prindem play-offul.” Vlad Iacob la Playsport, emisiunea Dinamo 7/9.

Ce îi dă încredere lui Burcă pentru viitor

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare