miercuri, februarie 12, 2025
AcasăStiri DinamoÎntârzieri în negocieri

Întârzieri în negocieri

Dinamo încă așteaptă ultimele intăriri, care ar trebui să vină pentru compartimentul ofensiv.

Însă transferurile finale pentru echipa noastră întârzie să apară și sunt ceva semne de întrebare în privința acestor transferuri. Jucătorii și clubul Dinamo ajunseseră la un acord, dar au intervenit alți factori care fac aceste transferuri cu ceva mai mici șanse de reușită.

Roș-albii acuză piedicile externe, după ce primiseră semnale pozitive din partea jucătorilor respectivi și a agenților care îi reprezintă. Atacanții Nikola Mandic și Desire Azankpo își dăduseră acordul pentru a semna cu echipa din „Ștefan cel Mare” și erau așteptați la București, mai ales că Dinamo are nevoie urgentă de jucători în ofensivă.

Conform GSP, croatul avusese cuvântul bosniacilor de la Rudar Prijedor că va putea pleca gratis atunci când va avea o ofertă din străinătate, însă acum a fost înștiințat că trebuie să aștepte revenirea în țară a președintelui clubului pentru a semna actele despărțirii! Vârful a marcat 7 goluri în 16 meciuri pentru bosniaci.

În ceea ce-l privește pe africanul Azankpo, și el are dificultăți cu Dunkerque (penultimul loc în Ligue 2). Atacantul din Benin nu a mai jucat deloc în 2022 în cele trei meciuri oficiale ale formației sale, nici nu a fost oprit în lot, mai sunt negocieri.

Aloe Baptiste în probe! Ce a spus Stoican despre fundașul central francez

În meciul cu Popești Leordeni a fost trimis în teren în partea a doua un fundaș central aflat în probe.

Aloe Baptiste a evoluat în repriza secundă a meciului cu Popești Leordeni, făcând cuplu de fundași centrali cu David Tone. Fotbalistul de 27 de ani nu a semnat încă cu „câinii roșii”, însă ar putea deveni jucătorul echipei cât de curând.

Crescut de Marseille, acesta a mai evoluat pentru Valenciennes, Beerschot sau Arouca, înainte să ajungă să negocieze cu Dinamo. Acesta l-a impresionat pe Flavius Stoican la ultimul meci amical, chiar dacă echipa lui a pierdut.

”A jucat, o să mai continue cu noi, o sa îl mai vedem, este un jucător care are într-adevăr un CV foarte bun şi am vrut să îl văd pentru că în ultimul timp nu a jucat.

Mă bucur că a fost de acord să vină să îl vedem, pentru că are luni bune în care doar s-a antrenat. Este un jucător care a jucat la un nivel destul de mare, iî lipseşte şi lui ritmul, dar rămâne la noi şi e posibil să fie în lotul nostru”, a declarat Flavius Stoican conform sport.ro

loading...
Articolul precedent
Articolul următor
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare