Răzvan Zăvăleanu a anunțat în cadrul acestei săptămâni faptul că i-a notificat pe acționari să vină cu bani, aici cel vizat fiind acționarul majoritar, Dorin Serdean.
„Noi tocmai i-am notificat pe acționari, în ideea că le solicităm să vină cu anumite sume de bani. Așteptăm răspunsul lor acum. Lotus, da. Da, evident că de nivelul milioanelor de euro. Potrivit echipei la care sunt acționari. Dacă nu vor veni, există remedii legale. Pentru că toți acționarii trebuie să înțeleagă că nu au doar drepturi, ci și obligații.
Când societății îi merge greu, e ca într-o căsătorie: la bine și rău până la moarte. Dacă nu își vor îndeplini datoriile de acționari, avem mijloacele legale la îndemână să suplinim această lipsă de reacție financiară. Evident că și fanii DDB-ului, dar la ei vorbim de sume de bani importante virate în club, în acest an. Cred că nici nu ar mai trebui să aducă astăzi. Sunt puțin înaintea tuturor, potrivit procentului. Păi, au introdus vreo 3 milioane de euro”, a precizat Răzvan Zăvăleanu, în direct, la DigiSport.
Conform Playsport, intre reprezentantul Lotus și cel al RTZ a existat o întâlnire față în față. Prima dintre cei doi, după ce Șerdean a mai fost în vizită la sediul clubului, care se află în aceeași clădire cu cel al sucursalei RTZ din Capitală, însă Răzvan Zăvăleanu nu se afla în București.
Întâlnirea a avut loc la Cluj, chiar înainte de meciul tur din barajul cu Universitatea, iar cei doi au discutat, timp de câteva zeci de minute, despre planurile de viitor în legătură cu redresarea economică a societății.
„Da! M-am văzut cu domnul Șerdean, nu cred că este sau trebuie să fie vreun secret. A fost o discuție normală, în postura în care mă aflu, mă pot întâlni cu toți acționarii. Dânsul mi-a spus că încercă să găsească soluții pentru a atrage un partener care să învestească la Dinamo și, că e adevărat, o eventuală retrogradare ar complica acest demers. Domnul Șerdean speră să reușească acest lucru și, o spun și eu, ar fi foarte bine, toți vrem asta”, a spus Răzvan Zăvăleanu pentru PlaySport.ro.
În acest moment, SC Dinamo 1948 SA este controlată de firma Lotus, acționar cu o cotă socială de 72,8 %. Asociația Peluza Cătălin Hîldan Dinamo deține 20,06 %, Asociția Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo are 6,9 %, iar Cornel Dinu, cu un efect onorific, sub 1%, completează tabloul acționarilor. Firma RTZ & Partners SPRL supraveghează reorganizarea judiciară (insolvența).