Dinamo a început noul sezon cu un rezultat dezamăgitor, iar în jurul echipei se simte deja o stare de nemulțumire și, inevitabil, o doză de îngrijorare.
Nu neapărat înfrângerea este problema, ci felul în care a venit și contextul în care s-a produs. Dinamo a întâlnit o echipă a Petrolului care nu s-a putut baza pe mai mulți jucători extracomunitari, neînregistrați la timp, și care a apelat la fotbaliști precum Ioniță, Jerdea și alții veniți din Liga a II-a. Cu toate acestea, Petrolul a găsit resursele să câștige. Istoria nu va consemna ocaziile ratate de Dinamo, ci doar faptul că a pierdut primul meci al sezonului.
În ultimele ore am observat însă un lucru. Tot mai mulți încearcă să traseze o paralelă între începutul acestui sezon și cel precedent, pentru a transmite ideea că nu există motive de îngrijorare. Nu sunt o persoană alarmistă, însă cred că, de această dată, comparăm două situații complet diferite.
Sezonul trecut exista continuitate pe banca tehnică. Zeljko Kopic avea deja echipa în mână, iar grupul era construit în jurul principiilor sale. Astăzi vorbim despre un antrenor nou, idei noi și un proces care abia începe.
Mai mult, comparația este adesea făcută selectiv. Ne amintim că Dinamo avea doar două puncte după primele trei etape, dar uităm ce a urmat. Până pe 21 decembrie, echipa a mai pierdut doar două meciuri, cu Rapid și cu UTA, chiar în ultima etapă a anului, când juca pentru primul loc.
Așadar, ambele afirmații sunt adevărate. Da, sezonul trecut a început slab. Dar tot atât de adevărat este că a urmat unul dintre cele mai bune parcursuri din ultimii ani. Tocmai de aceea nu cred că acel început reprezintă un argument suficient pentru a spune că și acum lucrurile vor evolua identic.
Dinamo își construiește astăzi un alt drum.
Știu că vor exista comparații între Nuno Campos și Zeljko Kopic, dar ele nu își au rostul în acest moment. Unul se află la primul meci oficial pe banca lui Dinamo, în timp ce celălalt a lăsat în urmă peste o sută de partide ca antrenor principal. Nu poți judeca două proiecte aflate în etape atât de diferite.
Comparația cu Selmani și Soro
Am fost destul de critic la adresa lui Oliver Hintsa după debutul său. A intrat în minutul 58 și, practic, nu a reușit să influențeze jocul. A avut o atingere de balon (facts!) și nu și-a creat nicio situație importantă. Acestea sunt faptele. Imediat a apărut însă comparația cu Astrit Selmani. Că și el arăta rău la început.
Mi se pare o paralelă forțată.
Selmani venea nepregătit din punct de vedere fizic, chiar supraponderal, însă avea deja în spate un CV solid și demonstrase că poate performa la nivelul primei ligi. Problema lui nu era valoarea, ci forma fizică. După ce a recuperat acest handicap, a devenit unul dintre cei mai importanți atacanți ai lui Dinamo.
Oliver Hintsa vine din plin sezon competițional, este pregătit fizic, iar analiza mea se referă strict la ceea ce am văzut în acest meci. Iar ceea ce am văzut nu a fost încurajator.
La fel se invocă și exemplul lui Alberto Soro. Nici această comparație nu mi se pare potrivită.
Soro a avut nevoie de aproape un an și jumătate pentru a-și găsi locul, rolul și constanța în echipă. Avem timp pentru fiecare un an? Fiecare fotbalist are propria poveste. Nu toți devin Selmani. Nu toți devin Soro. Unii confirmă, alții nu reușesc să se adapteze niciodată. Nu pot analiza prezentul prin prisma unui viitor ipotetic. Pot comenta doar ceea ce văd astăzi, iar ceea ce am văzut la Ploiești nu mi-a inspirat prea multă încredere. Acum, strict pe ce am văzut!
Povestea acestui sezon este abia la început. Nimeni nu poate schimba ceea ce s-a întâmplat în trecut și nimeni nu poate garanta că istoria se va repeta.
Sper ca Dinamo să își revină, însă contextul este diferit și tocmai de aceea soluțiile trebuie să fie diferite. Dacă îți dorești același deznodământ, sau chiar unul mai bun, trebuie să construiești sănătos încă de acum.
Răbdarea la Dinamo există, dar este din ce în ce mai limitată. Și este firesc să fie așa. Așteptările au crescut, iar obiectivul declarat este clasarea pe podium și calificarea în cupele europene. Acesta este standardul după care trebuie judecată echipa.
Nu mi-am pierdut încrederea în acest proiect. Sunt însă mai îngrijorat decât eram acum o săptămână și nu cred că ar ajuta pe nimeni să pretind contrariul.
Cred că această echipă își poate reveni? Da.
Cred că poate atinge nivelul pe care îl așteptăm? Da.
Dar am senzația că va avea nevoie de mai mult timp decât anticipam și că actuala formulă mai are nevoie de întăriri.
Iar până când Dinamo va ajunge la potențialul ei maxim, trebuie să găsească o modalitate de a aduna puncte. Pentru că în clasament nu se contabilizează promisiunile, ci rezultatele.
