FCSB și Dinamo s-au întâlnit în această seară pe Arena Națională, în cel mai așteptat duel al finalului de sezon regulat.
Dinamo avea nevoie de un rezultat pozitiv pentru a securiza locul în play-off, dar, într-un derby, un meci bun contează din mai multe puncte de vedere.
Pe un frig teribil, Kopic a ales să surprindă cu formula de start trimisă în teren. Perica a fost surpriza pregătită de antrenorul lui Dinamo în ofensivă, Selmani fiind mutat în bandă.
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Șut (cpt.) – Ștefănescu, Cisotti, Gheorghiță – Gele
Rezerve: Udrea, Zima – Miculescu, Kiki, M. Popescu, Edjouma, Chiricheș, M. Toma, Cercel, Băluță, Musi, Al. Stoian
Absenți: Bîrligea, Pantea, Tănase, Licsandru, Olaru, Oct. Popescu (accidentați)
Antrenor: Elias Charalambous
DINAMO (4-3-3): Roșca – Sivis, K. Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahoré, Cîrjan – Selmani, Perica, Politic (cpt.)
Rezerve: Golubovic, Al. Stoian – Pașcalău, Milanov, Abdallah, C. Soare, Patriche, Rotund, Luna, Mărginean, Cr. Costin, Al. Pop
Absent: Licsandru (accidentat)
Antrenor: Zeljko Kopic
Desfășurarea meciului
Start destul de curajos al echipei noastre. După o fază fixă, o schemă pregătită de Dinamo, mingea a ajuns la Politic în centrul careului, dar șutul lui Dennis s-a dus mult peste poartă, fără să aibă timp să se așeze pe execuție.
Dinamo a avut mai mult posesia în primele cinci minute de joc, în timp ce FCSB a așteptat construcția noastră. Un început de meci precaut din ambele părți.
Din zona centrală, Selmani a șutat aproape de pe loc la colțul lung, dar Târnovanu a fost la post și a respins în corner. La faza imediat următoare, Patrick Olsen a primit cartonaș galben după o intrare la Gheorghiță. Dinamo a continuat să fie periculoasă, Perica reluând cu capul o centrare a lui Politic din stânga, însă mingea s-a dus destul de slab, pe lângă poartă. Dinamo în controlul meciului.
FCSB a avut prima oportunitate în minutul 13, dintr-o fază fixă executată de Radunovic, care i-a pasat lui Adrian Șut, însă execuția acestuia a fost reținută fără probleme de Roșca. O neatenție în apărarea noastră la această lovitură liberă.
În minutul 18, inspirația lui Kopic, titularizarea lui Stipe Perica, a dat roade! Crețu a greșit, Politic a pătruns perfect în stânga, a centrat în fața porții, iar Stipe a marcat pentru 1-0! Finalizare de vârf de clasă, Dinamo lovește pe Arena Națională!
Bucuria a fost însă de scurtă durată. Dinamo a încercat să iasă cu o construcție scurtă în locul unei degajări, Homawoo a pasat greșit la adversar, Radunovic l-a găsit bine pe Alhassan, iar acesta a marcat cu un șut deviat. 1-1 în minutul 21.
După golul egalizator, Dinamo a fost puțin surprinsă, iar FCSB a forțat. Roșca a avut o primă intervenție foarte bună la pătrunderea lui Gheorghiță, în momente mai dificile pentru echipa noastră.
Dinamo a început să revină în joc pe contraatac, derby-ul devenind viu, deschis. În minutul 26, am fost aproape de 2-1, când Selmani a rămas singur cu Târnovanu, dar a preferat să-și așeze mingea pe stângul, iar execuția i-a fost blocată. O ocazie uriașă pentru Dinamo!
În minutul 35, Perica a reclamat o lovitură de pedeapsă. După o lovitură cu capul, Ngezana a sărit cu mâna și a atins balonul, însă Kovács nu a văzut, iar VAR-ul nu a intervenit. Ulterior, reluările au arătat că era penalty clar. Mai mult decât atât, Ngezana avea deja un cartonaș galben, deci ar fi fost și eliminare!
Egal la pauză, un rezultat frustrant pentru Dinamo, care a avut ocazii mari și un penalty neacordat.
REPRIZA A DOUA
La pauză, FCSB a efectuat două schimbări: Muși și Miculescu au intrat în locul lui Gheorghiță și Ștefănescu. După un început mai modest de repriză, a venit golul de 2-1. Jordan Gele a marcat după o fază în care apărarea noastră a fost surprinsă—Roșca nu a ieșit, deși era la limită, Sivis a fost depășit prea ușor, iar tabela indica 2-1 pentru FCSB.
Imediat după gol, Olsen și Politic au fost înlocuiți de Hakim și Milanov, schimbări pregătite înainte de reușita adversarilor. Dinamo era însă obligată să iasă mai mult la joc. Echipa nu părea capabilă să ofere o replică solidă, iar în minutul 67, Selmani a respins de pe linia porții, menținând speranțele pentru ultimele 25 de minute. Totuși, ieșeam tot mai greu din propria jumătate. Selmani a avut și șansa egalării—Perica a protejat bine balonul și i-a pasat, dar șutul atacantului, cu stângul, a trecut pe lângă poartă.
Două minute mai târziu, Eddy Gnahoré a primit o pasă excelentă de la Cîrjan, care a pătruns inspirat în centru, însă șutul francezului a trecut puțin pe lângă. Dinamo spera în continuare la golul egalizator. Cătălin Cîrjan nu avusese cel mai bun meci până la jumătatea reprizei secunde, dar începuse să iasă mai mult la joc.
Din păcate, am avut și momente de neputință pe faza de atac în final, Selmani a fost extrem de egoist, după ieșirea lui Cîrjan, nu am mai avut deloc viziune în joc și nu am putut forța golul egalizator.
Nu a terminat însă partida pe teren, fiind înlocuit cu Pop, în timp ce Costin a intrat în locul lui Sivis. O înfrângere frustrantă—am jucat bine, ne-am creat ocazii, arbitrajul a avut un rol important, dar echipa arată că este destul de aproape, iar jocul a fost mai bun.



