Dinamo a cedat în meciul cu Universitatea Craiova, 0-2, suferind prima înfrângere din acest sezon în duelurile cu oltenii.
Ieri am trăit două șocuri: nu doar scorul afișat pe tabelă, ci și momentul în care a fost anunțat primul 11 trimis în teren de Zeljko Kopic. Atunci am realizat că suntem într-un real pericol, iar cota noastră la victorie a explodat.
Cum să fie altfel, când lipsesc patru titulari, dintre care trei – Gnahoré, Politic și Boateng – sunt esențiali? Am început cu doi fundași centrali improvizați, cu un fundaș dreapta trimis în atac și un vârf repoziționat în banda stângă. Astfel de soluții de avarie te costă, inevitabil. Totuși, au existat și aspecte pozitive.
Atitudinea din prima repriză:
După un start mai consistent al oltenilor și o ocazie majoră în debut, Dinamo a reacționat inteligent. Nu le-am oferit spații, iar adversarii păreau debusolați. După minutul 20, am început să generăm ocazii. Perića a avut două oportunități clare, demonstrând din nou că e omul nostru de gol. Intrarea la cabine cu scorul de 0-0 ne alimenta speranțele.
Însă în fotbal, mai ales când întâlnești un adversar în formă și flămând de puncte, trebuie să capitalizezi orice ocazie. Craiova a făcut asta. Baiaram – poate cel mai eficient jucător din Superligă la jocul aerian – a înscris cu capul după o centrare de manual a lui Bancu. A fost și o eroare defensivă, clar, dar execuția a fost impecabilă.
După intrarea lui Alex Pop, s-a scris practic deznodământul. Un șut puternic din interiorul careului – Popescu era bătut, dar Safira a respins salvator de pe linia porții. La faza imediat următoare, Mitriță, lăsat liber în interior, a tras la colțul lung, fără replică pentru Adnan, rămas blocat pe linie. 2-0 și totul s-a încheiat.
Din acel moment, Dinamo s-a stins. Era evident că suntem dezorganizați, iar Kopic nu avea multe opțiuni de pe o bancă extrem de subțire – un semnal de alarmă pentru viitorul apropiat.
De ce e amară această înfrângere:
Pentru mine, e amară din mai multe motive. În primul rând, nu pot spune că oltenii au fost net superiori, chiar și în condițiile limitative în care am evoluat. Diferența a fost făcută de detalii, iar în 2025 le tot învățăm pe pielea noastră. Șansa nu a fost de partea noastră, din nou. O fază care putea aduce deschiderea scorului pentru noi s-a întors împotriva noastră un minut mai târziu.
Amar rămâne și faptul că obiectivul unui loc în top 3 devine irealizabil. Lupta pentru podium nu mai e în cărți, realist vorbind. Mai degrabă vom juca rolul de arbitru în duelul pentru titlu. Rămâne de văzut cât și cum vom putea influența această luptă. Dar nu e suficient. Înfrângerea doare și trebuie să doară. Nu e firesc să ne obișnuim cu ideea eșecului. Suntem la Dinamo, iar orice înfrângere ar trebui să ne trezească ambiția.
Nu cred că sunt singurul care simte asta. Am încredere că cele patru eșecuri din cinci etape de play-off nu vor deveni o constantă. Sper ca la anul, în aceeași fază a competiției, să arătăm altfel. Acum, din păcate, atât s-a putut.
