În cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport am abordat mai multe subiecte cu invitatul, Eugen Voicu.
Acesta a vorbit despre momentul în care putem vorbi de performanță, de momentul în care Dinamo poate ajunge în top:
„Cred că trebuie să vorbim de doi-trei ani. Oamenii de aici trebuie să înceapă să interacționeze împreună, să construiască. Trebuie să investim în baza de la Săftica, să facem multe amenajări acolo, pentru a duce la alte standarde baza de pregătire. Trebuie să obținem și partea de bază care nu mai aparține în prezent de Dinamo. Pe partea de logistică, sunt foarte multe lucruri de făcut”, a spus Eugen Voicu la emisiunea ,,Dinamo 7/9”.
„Noi, astăzi, nici nu putem cumpăra jucători, nu avem buget pentru asta. Nu putem face multe tipuri de investiții. Prioritatea e să susținem buna funcționare a companiei și să ieșim cât de repede putem din insolvență”
Despre antrenorul lui Dinamo: „Nu vrem să renunțăm la Burcă. Va continua cel puțin 3 ani de zile, el va fi artizanul părții tehnice, ne-a ajutat enorm până acum. Ovidiu Burcă are anvergura necesară pentru a conduce clubul, categoric! Se va dezvolta în continuare alături de club. Am văzut că e un antrenor foarte interesat de ceea ce se întâmplă în fotbal în momentul de față.
Despre stadionul Dinamo: „Din informațiile mele, acesta este un proiect care are un grad de prioritate mare și sper că nu se va amâna foarte mult și cât de curând Clubul Sportiv va avea ultimul aviz și va putea începe activitatea de demolare. Am auzit că s-ar putea întâmpla în câteva săptămâni. Eu cred că în trei ani el se poate finaliza”, a declarat Eugen Voicu, în cadrul emisiunii Dinamo 7/9.
„O să facem un documentar, probabil, despre istoria clubului Dinamo în ultimii ani, retrogradare, suportul oferit de suporteri și așa mai departe. În așa fel încât să arătăm, la final, adevărata evoluție a lucrurilor pentru că a fost mult zgomot în media. Noi am ales să nu le dăm replici, pentru că am fi escadaladat un conflict pornit artificial”, a mai spus Eugen Voicu.