Dinamo a disputat în această seară, primul meci oficial din noul an.
2022 a început cu un rezultat excelent pentru Dinamo, chiar dacă echipa noastră nu a evoluat în acel meci, Turda a învins în deplasare pe Dobrogea Sud, principala noastră contracandidată la titlu, astfel încât un succes astăzi ar fi mărit distanță noastră față de constănțeni.
Clasamentul din Liga Națională este puțin dezechilibrat, în sensul în care Dinamo avea până astăzi cu 4 meciuri mai puțin disputate în comparație cu Turda, care ocupă primul loc, dar Dinamo este singură echipa cu o singură înfrângere în 14 meciuri.
Cu Ante Kuduz revenit la echipă, după ce a petrecut jumătate de sezon la Vardar Skopje, Dinamo a avut un meci greu, împotriva unei echipe artăgoase, care a ținut aproape în prima repriză. Kuduz a vrut să arate însă încă din primele minute că este încă un jucător de top, printre cei mai buni interi stânga din Europa de Est.
Echipa noastră a avut un avantaj destul de mare pe tabelă în prima repriză, 16-11, în condițiile în care vasluienii au ținut foarte aproape până cu 3 minute înainte de pauză, când Dinamo a marcat de 4 ori consecutiv.
Însă echipa gazdă nu s-a lăsat așa de ușor, în partea a doua au reușit să revină la un singur gol diferență, foarte multe greșeli individuale din partea băieților noștri, 18-19 era scorul în minutul 40. Dinamo s-a trezit însă și a readus diferența la un nivel normal, 23-19 pentru echipa lui Pascual în minutul 48.
Însă din nou Dinamo a lăsat echipa gazdă să revină în joc și cu mai puțin de 10 minute înainte de final, Dinamo mai avea un singur gol avans, 23-22 pentru echipa condusă de Xavi Pascual, care astăzi nu s-a putut baza pe toți jucătorii, unii fiind lăsați în afara lotului.
Dinamo a forțat încă o dată pe final de meci desprinderea, care ar fi trebuit să fie de această dată decisivă, un meci care a fost mai greu probabil decât se așteptau ai noștri, Vaslui fiind totuși doar pe locul 8 în Liga Națională, nicidecum o forță a campionatului.
Cu patru minute înainte de final, Dinamo avea un avans de 4 goluri, 27-23, care trebuia să fie suficient, încât să plecăm cu toate punctele puse în joc și să mai punem o cărămidă la câștigarea unui nou titlu de campioană. Golul lui Shebib de 28-23 a lămurit situația și doar se pune problema diferenței finale.
Cei mai importanți marcatori ai lui Dinamo: Kuduz 5, Ghionea 5, Humet 4, Shebib 5
SCOR FINAL: 25-30 (11-16)
Pentru Dinamo urmează o lună februarie de foc, în week-end ar trebui să jucăm cu Alexandria, dar echipa teleormăneană are mari probleme cu îmbolnăvirile COVID, astfel că partida ar putea fi amânată. Dar Dinamo are meciuri de foc în Champions League, cu Porto, Barcelona, PSG și Kielce, dueluri extrem de importante pentru echipa noastră în cea mai importantă competiție intercluburi.