Dinamo este aproape de a mai rezolva o mutare.
Deși părea că transferul are șanse din ce în ce mai mici de reușită, ținând cont de faptul că Ivanov dorea să plece liber de contract de la Craiova, până la urmă acesta ar fi ajuns la o înțelegere cu Dinamo pentru a fi transferat, însă nu sub formă de împrumut, transfer definitiv, conform GSP.
Ivanov a ajuns în România în august 2018. A jucat la Gaz Metan, iar în iulie 2019 a fost cumpărat de Craiova în schimbul a 150.000 de euro. Craiova l-a împrumutat o jumătate de an la FC Voluntari, dar în vara lui 2021 a revenit în Bănie.
Ivanov a adunat 41 de meciuri, două goluri și 5 pase decisive în tricoul alb-albastru. Sursele RD1948 au confirmat transferul lui Ivanov la Dinamo.
„Eu n-am vorbit nici cu Reghecampf, nici cu Rotaru. Doar Ovidiu Costeșin m-a sunat și mi-a zis că Reghecampf nu vrea să mă mai folosească și că să-mi caut echipă. Eu mai am încă un an și jumătate de contract. Nu mă gândesc să plec, doar fac ce trebuie să fac și aștept.
Dacă vine un club, ok, dacă nu vine, asta e. Da, sunt singurul nevaccinat. Nu am vorbit cu niciun club, doar fac antrenamente. Eu mă antrenez separat. Nu o să mă mai vedeți în echipă. Mi-au zis că nici nu trebuie să mai vin la antrenamente, că pot să mă antrenez singur sau cu echipa a doua”, spunea Ivanov pentru Fanatik acum cateva zile.
9 meciuri are Ivanov pentru Craiova în acest sezon. Din datele obținute, el poate evolua atât că mijlocaș central defensiv, dar și în poziție mai avansată. El a fost folosit la Craiova atât ca recuperator, dar și ca mijlocaș ofensiv.
Zonele terenului in care activeaza Ivanov
41 de meciuri are Ivanov la Craiova, 2 goluri și 5 pase decisive
150.000 de euro a plătit Craiova pentru transferul lui Antoni Ivanov de la Gaz Metan Mediaș, în vara lui 2019
3 e numărul echipelor din România la care a jucat mijlocașul de 26 de ani, Dinamo putând fi a patra. După Gaz Metan a urmat Craiova, care l-a împrumutat și la Voluntari în returul sezonului precedent.
Întârzieri în negocieri
Dinamo încă așteaptă ultimele intăriri, care ar trebui să vină pentru compartimentul ofensiv.
Însă transferurile finale pentru echipa noastră întârzie să apară și sunt ceva semne de întrebare în privința acestor transferuri. Jucătorii și clubul Dinamo ajunseseră la un acord, dar au intervenit alți factori care fac aceste transferuri cu ceva mai mici șanse de reușită.
Roș-albii acuză piedicile externe, după ce primiseră semnale pozitive din partea jucătorilor respectivi și a agenților care îi reprezintă. Atacanții Nikola Mandic și Desire Azankpo își dăduseră acordul pentru a semna cu echipa din „Ștefan cel Mare” și erau așteptați la București, mai ales că Dinamo are nevoie urgentă de jucători în ofensivă.
Conform GSP, croatul avusese cuvântul bosniacilor de la Rudar Prijedor că va putea pleca gratis atunci când va avea o ofertă din străinătate, însă acum a fost înștiințat că trebuie să aștepte revenirea în țară a președintelui clubului pentru a semna actele despărțirii! Vârful a marcat 7 goluri în 16 meciuri pentru bosniaci.
În ceea ce-l privește pe africanul Azankpo, și el are dificultăți cu Dunkerque (penultimul loc în Ligue 2). Atacantul din Benin nu a mai jucat deloc în 2022 în cele trei meciuri oficiale ale formației sale, nici nu a fost oprit în lot, mai sunt negocieri.