Încă un prag important atins de DDB! Mesaj referitor la 18 martie

Stiri Dinamo

Scris de:

Programul DDB face eforturi fantastice pentru a ține clubul în viață și se fac pași importanți pentru obținerea licenței.

Astăzi s-a anunțat care este stadiul muncii depuse pentru obținerea licenței, dar totodată a fost transmis un mesaj și pentru dată de 18 martie, când va avea loc procesul cu Pablo Cortacero:

CÂINILOR, SUNTEM TOT MAI APROAPE DE SALVAREA CLUBULUI!

De la o datorie atât de mare, de 1.200.000€, am reușit să coborâm sub jumătate și am ajuns astăzi la 550.000€.
Nu e ușor să ne împărțim între atâtea greutăți, să luptăm pe atâtea fronturi. Uneori putem da și rateuri. Știm că se sparg toate în capul nostru, chiar și atunci când ratează un jucător, sau când se dă penalty în loc de fault în atac.

Salariile sunt plătite pe luna ianuarie. Am plătit și ratele la zi către ANAF. Sumele de mai sus reprezintă datorii rezultate din litigii cu foștii jucători. Datorii făcute de cei care au încercat falimentarea clubului. Niște impostori care n-au luat în calcul că se pun cu CÂINII. Dar le promitem că LE VA FI GREU CU NOI.
VOR FUGI, DAR NU SE VOR PUTEA ASCUNDE, VOM FI PE URMELE LOR ORIUNDE!

Avem câteva lucruri simple de făcut în următoarea perioadă:
1. JOI LA ORA 10:00 NE VOM APĂRA CLUBUL ȘI ISTORIA!
Și-au anunțat prezența foarte mulți suporteri din Capitală și din alte județe. Cei care vor veni, sunt rugați să respecte regulile de distanțare, să fie îmbrăcați ca de oraș, nu ca pentru stadion!

De restul ne ocupăm noi. Vom avea oameni peste tot în București și în jurul Bucureștiului.
Locul de întâlnire este acesta: Secția Comercială a Tribunalului București, exact în spatele stației de metrou Semănătoarea. Adresa este: Splaiul Independenței 319L

2. Trebuie să continuăm comenzile pentru tricouri! S-au strâns aproape 120.000€ până acum. Este o sumă foarte importantă care va conta mult.

3. Trebuie să continuăm să luăm bilete la Meciul Salvării!
S-au strâns până acum peste 52.000€. Aproape cât un sold out pe Arena Națională. S-au dat aproape toate bilete de 100 de lei. Biletele se găsesc aici: www.bilete.ro” 

loading...

Lasă un răspuns