Încă un jucător îl atacă pe antrenor: ,,Uhrin n-a făcut nimic!” Ce spune despre viitorul lui la Dinamo

Stiri Dinamo

Scris de:

Mirko Ivanoski a oferit un interviu amplu in GSP in care a vorbit despre situatia de la Dinamo, despre venirea lui Dusan Uhrin, dar si despre viitorul lui la Dinamo:

,,Am câteva oferte din România, sunt trei echipe din Liga 1 care mă vor, vreau să rămân să nu schimb țara, știu campionatul, să vedem. Dinamo? Eu am vrut, dar din ce-am vorbit și cu Răzvan Zăvăleanu, nu vor fi bani la club. Nici măcar ce-au fost până acum. Pleacă și sponsorii, am citit că vor fi salarii de două mii, trei mii. Sunt condiții slabe la Dinamo, cu terenurile, cu Săftica. Voiam să continui, dar văd că și Torje, și Matei au plecat, probabil, și alții, eu ce să fac? Nu sunt condiții optime.

Nu știu de ce s-a ajuns aici. Am jucat la Dinamo cu inima, cu sufletul, am plâns la ultimul meci. Așa o echipă mare să retrogradeze… Au fost multe probleme, de 2-3 ani a mers rău. Această retrogradare cred că a venit ca și ceva firesc. Sincer, la ce probleme au fost, meritam să retrogradăm după acest sezon negru. Să schimbi 60 de jucători, 3-4-5 antrenori, fără bani, era firul normal al lucrurilor. Mulți oameni au vrut ca Dinamo să retrogradeze!”, a spus Ivanoski pentru GSP.

,,Trebuia să rămână Stoican! Uhrin n-a făcut nimic! Mai mult am pierdut cu el. Nu lucra tactic, la antrenamente, nu vorbea cu jucătorii, nu știa să-i motiveze. Nimic! Trebuia să rămână Stoican. Toți am vrut asta, mai puțin DDB, din ce-am înțeles. Toți jucătorii, absolut toți, vreo 35, și ăia care jucau, și ăia care nu jucau, îl iubeau pe Flavius, toți erau fericiți cu Stoican. Și vezi că Stoican a prins toate meciurile grele la începutul anului, a avut ghinion. Cu el mergeam mai bine în play-out și la baraj.

Păi noi nu știam ce jucăm! Suporterii au crezut că Uhrin va face miracole, au crezut că e Mesia. Din ce-am înțeles, din ce-am citit, Zăvăleanu și Mureșan nu au dorit schimbarea, ci doar DDB. Uhrin, de când a venit, a zis că pregătim barajul. Iar după fiecare eșec, spunea: „Nu știu eu, întrebați jucătorii!”. Pe bune?! Dar, tu, antrenor, ce faci? Ce-ai făcut? Spunea într-una: „Jucătorii, jucătorii”. A spus: „Suporterii au avut o ședință cu jucătorii”. Păi, tu unde erai? Din primul moment de când a sosit, Uhrin a avut 3-4-5 jucători pe care nu i-a schimbat și dacă evoluau într-un picior. Schimbă-l, frate, dacă joacă slab! El a pregătit doar 7-8 jucători pentru baraj, a fost o alegere neinspirată.

De-abia în ultimele 2-3 luni am avut terenuri bune. Din decembrie până în februarie ne-am pregătit doar pe sintetic. Te rupe! Ce naiba să joci apoi?! Le-am zis și antrenorilor, și conducătorilor: „Frații mei, dacă vom continua pe sintetic, vin accidentări multe”. Mi-au răspuns: „Mirko, încercăm să-l vindem pe Sorescu sau să facem rost de bani”. Ăia de la Mogoșoaia, de la Buftea nu ne-au dat terenul fără bani. Logic. Le-am zis că vom avea multe accidentări musculare, din păcate, așa a fost. Au venit 12 accidentări la un moment dat, pe vremea lui Stoican. Lumea trebuie să știe că nu pot arăta cu degetul jucătorii, au fost multe lucruri rele la Dinamo.

„Nu mi-a fost niciodată teamă de suporteri, ei sunt top class. Am avut o relație bună cu fanii, mă întrebau ce se întâmplă, le-am spus mereu părerea mea și ce este. Eu mai am contract o lună, mai sper să primesc salariile restante, vedem, dacă nu se va ajunge la faliment” Mirko Ivanovski, atacant Dinamo pentru GSP.

„Uhrin a zis că e mare suporter, Mesia, când se pierdea, era doar vina jucătorilor. Când câștigam, zicea: „Tactica a fost bună, ceea ce am făcut la antrenamente”. 

loading...

Lasă un răspuns