Încă un jucător cu experiență va continua cu Dinamo

Stiri Dinamo

Scris de:

Echipa noastră încearcă să păstreze cât mai mulți jucători cu experiență pentru sezonul viitor al ligii secunde.

Până acum, Marius Tomozei, Alin Buleica și Gabriel Moura au semnat prelungirea contractelor cu Dinamo, urmând să joace pentru echipa noastră în următorul sezon.

Comisia Tehnică vine cu propuneri de jucători din actualul lot, care ar trebui să continue și în sezonul următor, Răzvan Zăvăleanu afirmând în cadrul conferinței de presă despre faptul că sunt și alți doi jucători considerați indispensabili, chiar dacă au oferte de a pleca. Se pare că vom avea și un jucător cu experiență în centrul defensivei.

Răzvan Patriche a fost primul transfer al lui Dinamo din pauza de iarnă, iar jucătorul de 36 de ani a evoluat în 11 partide în acest sezon fiind și o perioadă accidentat. Conform Fanatik, Răzvan Patriche va continua la Dinamo și în sezonul viitor din Liga 2. Răzvan Patriche va mai continua încă un an la Dinamo, chiar dacă a ajuns la a treia retrogradare din carieră, după cele cu Sportul Studențesc și Academica Clinceni, unde a evaluat în prima parte a campionatului trecut.

Geani Cretu si Mihai Esanu vor continua si ei in liga a doua, iar Ricardo Grigore este dorit si el in al doilea esalon, chiar daca are un salariu destul de mare. Ca noutati in ceea ce priveste lotul sunt promovarile a cativa juniori de la U19, printre care Cristian Ionescu si Daniel Dinu Constantin, ultimul iesind in evidenta in primavara, cand a marcat de 5 ori in poarta celor de la Fcsb U19.

Pe 29 aprilie, Patriche va împlini 37 de ani, iar jucătorul este evaluat conform Transfermarkt la doar 100.000 de euro. Astfel, fundașul central va fi cel mai experimentat jucător din lotul lui Gică Mihali, alături de Marius Tomozei.

11 meciuri a jucat Răzvan Patriche la Dinamo, după ce a fost transferat în iarnă

Detalii despre viitorul lui Jonathan Rodriguez

Jonathan Rodriguez a fost împrumutat în pauza de iarnă la Dinamo. Pentru că mai are contract cu Dinamo până la finalul acestei luni, argentinianul spune că se va prezenta la reunirea lotului echipei din Ștefan cel Mare, care este programată pe data de 20 iunie. Acesta spune că în acest moment nu există varianta de a merge la U Cluj, rivala celor de la CFR.

”Nu este adevărat, nu am discutat cu nimeni de la Universitatea Cluj. În ceea ce privește pe Dinamo, am discutat ceva în urmă cu 2-3 săptămâni, dar nimic de atunci. Eu sunt în vacanță iar luni, pe 20, trebuie să mă prezint la Dinamo. Împrumutul meu se întinde până la 30 iunie”, a declarat Jonathan Rodriguez, pentru Playsport.

Argentinianul spune că nu va rămâne la CFR, ci va pleca din nou din Gruia, fie din nou împrumut, fie liber de contract.

”Mai am contract cu CFR Cluj. Nu am apucat să vorbesc cu Dan Petrescu, dar nu rămân la CFR Cluj. E o ușă închisă. Voi pleca sub formă de împrumut sau liber de contract.

Scuză-mă, dar nu vreau să vorbesc de Dinamo, îmi pare rău. Prefer să țin pentru mine toate lucrurile care s-au petrecut acolo”, a mai spus Jonathan Rodriguez, potrivit sursei citate.

loading...

Lasă un răspuns