Ieri a începutul noul sezon al Ligii I, un sezon care reprezintă și revenirea echipei noastre în primul eșalon.
Ziua de ieri a reprezentat și revenirea Oțelului Galați pe prima scenă a fotbalului românesc, sub comanda lui Dorinel Munteanu. Pop la Pop, cam așa poate fi numit meciul, deoarece doi jucători cu numele de Pop au marcat. Rareș Pop, puștiul vedetă de la UTA a deschis scorul pentru UTA în urma unei execuții superbe din afara careului, care a amuțit stadionul aproape plin la revenirea gălățenilor în elită.
După pauză, Oțelul a revenit în joc, Alex Pop, adus de la Unirea Dej, a egalat, au ratat și o lovitură de pedeapsa și încă alte câteva oportunități uriașe. Rednic s-a declarat mulțumit de egal, în condițiile în care echipa lui nu a avut deloc șanse în partea a doua, în vreme ce Dorinel Munteanu s-a declarat mai degrabă nemulțumit.
Tot egal a fost în duelul serii, Rapid-Sepsi, Bergodi împotriva fostei sale echipe. În prima repriză, Rapid a ratat multe ocazii prin Cîrjan, au avut și o bară giuleștenii, dar au avut și șansă în partea a doua. Un gol anulat pentru Sepsi în repriza secundă, o fază judecată prost de arbitru, poate fi considerată viciere de rezultat. Ritm mult mai slab în partea a doua și egal între două echipe care au evoluat în play-off în sezonul trecut.
Etapă continuă astăzi cu duelul dintre Hermannstadt și Farul, echipa gazdă este mare favorită, asta deoarece Hagi va merge cu garnitură a doua la Sibiu, a lăsat titulari acasă pentru manșă retur cu Sheriff, dar Farul este mereu surprinzătoare când vine vorba de tineri. Ziua se încheie cu duelul dintre CFR, scăpată de sub ”era” Petrescu, împotriva nou-promovatei Poli Iași, o echipa care a făcut un adevărat tur de forță în liga secundă.



