AcasăEditorialÎn pas de defilare spre ultimii din coadă!

În pas de defilare spre ultimii din coadă!

” Cine ezită facă primul pas riscă rămână toată viața într-un picior!” 

Dinamo pare extrem de ezitantă în aceste momente, suntem pe finalul perioadei de transferuri și avem cel puțin două posturi importante neacoperite. Orice zi de întârziere este o zi în care șansele lui Dinamo de a rămâne în Liga 1 se reduc simțitor.

Atacul nu a funcționat deloc în acest sezon, cifrele spun totul, iar primele meciuri ale lui 2024 au demonstrat acest lucru. Este o „boalacăreia cei din conducerea lui Dinamo pare nu îi găsesc leacul. Înțeleg iți stabilești niste ținte net superioare, înțeleg așteptarea pentru ca acele ținte fie atinse, dar nu înțeleg de ce nu s-a apelat la o variantă mai rapidă, mai puțin costisitoare care iți asigure postul respectiv până reușești aduci „acel jucător” dorit.

Dacă s-a așteptat după o singura variantă, care întârzie  la infinit, pe care nu suntem siguri, îmi sună a strategie kamikaze, ca mersul pe sârmă fară plasă de siguranță, iar în fotbal asta înseamnă AMATORISM.

Ca și în cazul atacantului, despre plecarea lui Alves se știa de minim 10 zile, pare nu avem reacție sau reacția este una târzie, dacă și în cazul ăsta ezităm la infinit fotbalul ne va pedepsi în continuare.

Domnilor vă mulțumim că ați venit într-un moment în care Dinamo era aproape de colaps și ați salvat clubul de la un faliment iminent. Ceea ce se întâmplă însă acum, din punct de vedere sportiv, este urmare a managementului făcut de dumneavoastră. Vă indreptati zâmbitori, în pas de defilare, către dezastrul sportiv.  Ezitările care caracterizează în aceste zile, sunt chibritele cu care veți da foc banilor pe care i-ați investit.

Personal sunt o fire foarte răbdătoare, indemn mereu la calm și echilibru, dar știu bine unul din principiile succesului spune ACȚIONEAZĂ ACUM, iar domniile voastre ezită în permanență.

Treziți odată și acționați ACUM!

loading...
Articolul precedent
Articolul următor
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare