Ieri, Iuliu Mureșan a declarat că odată cu transferul lui Aloe Baptiste, campania de transferuri a lui Dinamo va lua sfârșit.
Argumentul adus atunci era legat de faptul că nu mai sunt locuri pentru lista de Liga I, un argument extrem de subțire, ținând cont de numărul mic de jucători de bandă pe care Stoican se poate baza, dar și dacă ne raportăm la jucătorii pe care nu îi poate folosi.
Iuliu Mureșan a vorbi despre situația lui Steliano Filip și Plamen Iliev, jucători care sunt hotărâți să nu mai joace în tricoul lui Dinamo.
Dinamo este nevoită să se descurce în această a doua parte a sezonului fără doi dintre titularii din toamnă, Steliano Filip și Plamen Iliev. Cei doi susțin la unison că vor să plece din cauza presiunii puse de suporteri, însă conducerea grupării din Șos. Ștefan cel Mare nu vrea să le permită transferul gratis. Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, recunoaște că ar putea aduce alți jucători în locul lor, dar și-a reiterat intenția de a nu le semna dezlegarea dacă nu va primi bani în schimbul lor.
Iuliu Mureșan este conștient că antrenorul Flavius Stoican nu se poate baza pe doi fotbaliști care nu mai vor să joace pentru Dinamo, dar spune că nu este suficient ca ei să renunțe la o parte dintre salarii.
„Filip și Iliev nu vor să mai joace pentru Dinamo! Iliev s-a și infectat cu COVID-19, dar e bine, sănătos. Dacă reziliem cu ei, putem să aducem alți jucători. Nu cred că ne mai putem baza pe ei, vor să renunțe și la salarii, dar nu este suficient. Ei au o anumită cotă și nu poți să produci pagubă la club”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.
Conform informațiilor vehiculate în presă, atât Steliano Filip, cât și Plamen Iliev, au oferte, însă cluburile care îi doresc nu sunt de acord să achite vreo sumă de transfer în schimbul lor.
Sfatul lui Mureșan pentru Stoican! Cum crede că ar trebui să joace Dinamo
Dinamo a pierdut meciul cu Fcsb de pe teren propriu, iar partida a început practic de la scorul de 1-0 pentru adversari, după un gol primit pe contraatac din partea lui Octavian Popescu.
Iuliu Mureșan, președintele lui Dinamo, crede că greșeala lui Răuță a fost decisivă în final, dar crede că alta trebuie să fie abordarea lui Dinamo în următoarele meciuri:
„Noi luăm tot timpul euro-goluri, acum și Octavian Popescu. A avut o execuție perfectă, iar portarul nostru nu poate fi acuzat, dar necazul este că ne-au prins pe contraatac. Și cu FCSB se putea să facem ceva! Echipa a făcut față! Dacă nu lua Răuță roșu, poate alta era soarta partidei. Nu mă așteptam la asta de la el, nu e arbitrajul de vină. O asemenea greșeală te curăță. Echipa a luptat, am cedat spre final.
Trebuie să ne concentrăm pe partidele care urmează și să facem puncte. Dacă va crește distanța, o să fie foarte greu să recuperăm. Am speranțe, am mai adus jucători. Am vorbit cu Stoican, trebuie să stăm mai la cutie. Dacă ne deschidem, greșim! Așa au făcut toți antrenorii, asta e problema. De acum, fiecare meci este vital. Trebuie să tragem cu dinții de fiecare partidă, de fiecare punct, altfel ne scand șansele și nu o să mai putem redresa.
Să fim mai concentrați, să nu mai luăm cartonașe roșii și cartonașe galbene. O să mai facem probabil încă un transfer, pe lângă atacantul francez, din liga a doua, care ne va ajuta foarte mult”, a spus Iuliu Mureșan, la Digi Sport.
„Ivanov a fost dus la spital și nu are fractură. Nu a avut nici comoție, de mâine intră la antrenamente. I s-au recomandat două zile de pauză și antiinflamatoare. La meci, ambulanțele au venit și pentru Olaru, ambii jucători au intrat cu determinare, se întâmplă la fotbal”, a mai afirmat Mureșan.