După cum știți deja, Mircea Rednic a luat o decizie importantă la finalul partidei cu Academica Clinceni.
S-a ajuns încă o dată în punctul în care jucătorii, deși mult mai corect spus, o parte dintre jucători au dorit să forțeze schimbarea antrenorului după bunul plac, ori asta nu a mai fost acceptat.
Steliano Filip și Cosmin Matei au fost excluși din lot pentru ultimele meciuri din 2021 și cei doi nu mai intră în vederile antrenorului Mircea Rednic. Însă clubul este obligat să le asigure condiții de antrenament celor doi.
Nu se antrenează singuri, deoarece mai mulți jucători nu sunt în lotul primei echipei. Alături de Filip și Matei se antrenează și alți jucători, după cum anunță GSP, este vorba despre: Costi Nica, Alin Dudea, Geani Crețu, Andreas Mihaiu, Mihai Neicuțescu și Robert Moldoveanu.
Tehnicianul a împărțit lotul în două grupe, A și B – Gabi Torje s-a pregătit cu titularii, chiar dacă e suspendat pentru următoarea etapă din cauza cumului de cartonașe – , iar cei doi „exilați” s-au antrenat după-amiază într-o companie cu alți fotbaliști.
Nu înseamnă că toți ceilalți jucători vor rămâne automat în lotul lui Dinamo și din iarnă, evaluarea lotului continuă și rezultatele din ultimele 3 meciuri oficiale vor fi decisive în acest sens.
„Nu înțeleg această decizie, dar o respect. Tot ce vreau este să ajut Dinamo să își revină cât mai repede. Eu am avut oferte multe mai bune din punct de vedere financiar și am ales să vin aici. Lumea nu știe multe lucruri despre sacrificiile pe care le-am făcut, dar nu vreau să vorbesc eu singur despre mine.
Vreau să îmi văd de treaba mea și să ajut Dinamo. Nu pot ajuta cu nimic însă dacă sunt la echipa a doua! Nu mai vreau să existe scandaluri în presă, așa cum a fost în ultima vreme. Mă simt acuzat și nu am nicio vină și nicio legătură! Repet, tot ce vreau e să se salveze echipa”, a spus Steliano Filip, conform Prosport.
MIRCEA REDNIC: ,,E momentul să punem piciorul în prag, am dat șanse tuturor, sunt dezamăgit. Am încercat să îi conving că este o echipă, aici se cred unii deștepți și când joacă nu fac diferența. E o rivalitate între străini și români, de ce vă faceți reproșuri? Când se pierd atâtea meciuri, toată lumea e vinovată. Atacanții când dau gol? Și cei care au fost, care au venit acum. Ai poarta goală Moldoveanu, 2-1 și nu o bagi în poartă și apoi iei gol cum iei.
Cu Rapid la fel, Mediaș la fel. Trebuie și puțină șansă, concentrare și calitate. Antrenorul ce poate să facă, nu e doar meciul asta. Rezultatele sunt în cârca antrenorului, dar haide să ne mai uităm, care sunt de 2-3 ani, tot aceiași și echipa tot pe același loc și același obiectiv.
A fost o situație mai delicată, cei care au venit, au făcut asta în plin campionat, cei pe care i-ai adus, erau fără echipă, ai nevoie de timp, dar Dinamo nu mai are timp. Un singur jucător adus de mine a fost titular, ceilalți au fost din primul val de transferuri. Era normal să joace mai mult, că au avut mai mult timp la dispoziție.
Știam ce mă așteaptă, nu am venit la o echipă care defila, nu am luat CFR, Craiova, ele au omogenitate, nu e cazul aici. S-a jucat mai mult cu jucători din liga a treia. Uitați-vă la Dinamo II, suntem bătuți la Bascov cu 6,7 jucători care se antrenează cu echipa mare. Nu facem diferența nici acolo, avem pretenția să facem mari rezultate aici. Din partea mea au toată susținerea, toți au avut șanse să joace. Când îi bagi să joace, nu fac diferența. Le-am spus să fie puțin mai modești, aveți o impresie bună, dar nu vedem nimic. Jucați pentru echipa Dinamo, unii dintre ei nu au înțeles.
Până acum am fost înțelegător, nu mai sunt. Pierd pe mâna mea, am dat ocazii tuturor, am protejat pe unul și pe altul, vezi Doamne e tânăr, oferte să plece, nu se implică, numai, ajunge!” a fost mesajul antrenorului dinamovist.