Nu doar suporterii dinamoviști își doresc revenirea echipei noastre în primul eșalon.
Sunt și fani ai rivalelor care își doresc din nou meciurile de tradiție să se desfășoare în primul eșalon. Dar și oficiali ai LPF își doresc asta. Marius Mitran, cunoscut jurnalist și actualmente director de comunicare în cadrul LPF, a declarat faptul că își dorește un Dinamo puternic în primul eșalon:
”Mi se pare un coșmar prin ce trece, mă refer strict sportiv, la ce înseamnă și a însemnat această echipă în fotbalul românesc, această piatră pe care o târăște, cu reorganizare, cu insolvență, iar intrat în insolvență, depășit stadiul ăla. Îmi doresc un Dinamo puternic, ca să văd o Ligă în care la titlu se bat Dinamo, Rapid, Steaua, să tremure în fiecare săptămână carnea pe noi.
Problemele astea, nu înțeleg cum se șterg, cum se pun milioanele, aș vrea să vorbim doar de partea sportivă, că nu mai suport asta”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.
Referitor la o eventuală promovare a lui Dinamo în acest sezon, Marius Mitran a apreciat că nu ar fi o dramă dacă acest lucru nu s-ar întâmpla, dar a subliniat că ar fi un lucru evident de dorit, în primul rând din perspectivă economică.
”Nu e o tragedie (n.r. dacă Dinamo nu promovează în acest sezon), dar are și un impact economic pe lângă cel sportiv, sunt alte venituri dacă ajungi în Liga 1.
Veniturile sunt mai sigure, vorbesc de banii din televizări, dar și din firme, care altfel se asociază cu o echipă atât de populară cum e Dinamo, dacă ea este prezentă în circuitul ăsta vizual al Ligii 1, de aceea este acea dorință de a forța acum, pentru că se leagă sportiv, o echipă ca Dinamo, care nu retrogradase niciodată, trăiește aceste momente, dar mai ales cred că economic este”, a mai spus Marius Mitran.