Dinamo nu a reușit să adune puncte în primele două etape, dar au fost și jucători care s-au achitat bine de sarcini.
Dumitru Dragomir are pariuri cu jucătorii tineri, pe unii îi vede ajungând departe, dar a remarcat de data această și un jucător de la Dinamo, este vorba despre Costin Amzar.
Fundașul stânga, crescut de Dinamo, a avut adversari puternici în primele două runde, dar s-a achitat foarte bine de sarcini și în ciuda faptului că nu este un jucător foarte înalt, fostul șef al LPF îi prevede un viitor frumos:
„Trebuie felicitat Burcă. Aţi văzut şi cum vine îmbrăcat, e de o eleganţă rară. Şi face echipa asta să alerge şi are câţiva puşti care pot să ajungă fotbalişti. De exemplu, îi prevăd o carieră foarte frumoasă fundaşului stânga, lui Amzăr.
Dacă avea 10 centimetri mai mult în înălţime, era chiar de viitor mare. Are capacitate mare de efort. Echipa este subţire şi convingerea mea este că în cele două jocuri a dat totul. Mi-e frică să nu capoteze şi etapa asta.
Să ştii că trei meciuri cu încărcătură maximă emoţională te fac varză. Mă tem că s-au mobilizat foarte tare şi au dat totul la nişte jocuri în care n-au avut nicio şansă”, a transmis Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Costin Amzar a împlinit 20 de ani în luna iulie și are în total 43 de meciuri la prima echipă, unde a reușit un gol și a oferit 2 pase decisive. Amzar are 5 selecții la reprezentativa U20 și foarte probabil să facă pasul către naționala U21 în curând.