Iași-DINAMO: Revenire cu VICTORIE?! Ce sistem pregătește Multescu și cum ar putea arăta primul 11

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo are astăzi primul meci oficial de la revenirea lui Gigi Multescu pe banca tehnică a lui Dinamo.

Decizia înlocuirii lui Jerry Gane s-a lăsat așteptată, dar într-un final, fostul secund al lui Cosmin Contra și-a anunțat plecarea la finalul partidei cu FC Argeș, o nouă înfrângere în campionat, care ne menține pe locul 14, o situație teribil de grea, dar pe care Multescu are capacitatea și experiența necesară de a o rezolva. Poate ar fi fost nevoie de o schimbare mai devreme pe banca tehnică, dar ea s-a produs acum și trecutul nu mai poate fi schimbat.

Revenirea lui Gigi Multescu: Gigi Multescu a mai fost principal al lui Dinamo în trecut, în 2008 o scurtă perioada de timp, în 2013 la fel doar câteva etape, anul trecut a venit în cel mai greu moment al echipei noastre, care era măcinată de probleme. A venit într-un nou moment complicat, dar nu degeaba i se spune „SMURDUL”.

Îmi place să folosesc expresia această, a uitat mai mult fotbal decât știu unii antrenori de prin Liga I, după 30+ ani în antrenorat, știe cu ce se mănâncă meseria. Astăzi mergem cu gândul de a obține victoria, una care să ne liniștească puțin înainte de pauza de 2 săptămâni.

Situația grea din clasament: Suntem pe locul 14 și nu putem urca în afara locurilor de baraj, chiar dacă reușim să câștigăm astăzi, atât de rău am ajuns. După atât de multe meciuri fără victorie, cu doar 2 rezultate de egalitate și 5 înfrângeri, am ajuns jos de tot. Victoria reușită de Voluntari cu Hermannstadt pune și mai multă presiune pe noi, astfel încât să nu pierdem contactul cu echipele aflate pe locurile 10-12. Știu că diferența de puncte se va împărți la 2 la finalul sezonului regular, dar sunt puține runde în play-out și nu ar fi confortabil să fim într-o  cursă de urmărire.

Ieșenii sunt la pământ: Dacă există o echipă într-o situație și mai grea în campionat, aceea este Politehnica Iași, o echipă care a avut numai probleme pe parcursul sezonului. Patru înfrângeri la rând au în campionat,  numai 16 puncte și sunt la 11 puncte de locul ocupat de noi în acest moment. O victorie în această seară nu pot spune că i-ar condamna la retrogradare, dar cu siguranță misiunea lor ar deveni aproape imposibilă, chiar și cu înjumătățirea punctelor. Au schimbat recent antrenorul, Napoli revine la Iași, la echipa alături de care a participat în preliminariile EL în urmă cu ceva ani.

CE SCHIMBĂRI PREGĂTEȘTE GIGI MULTESCU? 

La puțin timp după ce a semnat cu Dinamo, Gigi Multescu a oferit câteva declarații, printre care a spus și că nu are de gând să renunțe momentan la sistemul cu 3 fundași centrali, utilizat de Gane la ultimele două întâlniri. Ar fi două motive, în primul rând să nu schimbe din nou sistemul, să ofere puțină continuitate înainte de pauza competițională, atunci când se va decide cum va juca. Dar din câte am înțeles, dânsul a remarcat gravele probleme din centrul apărării.

Din păcate, avem și câteva absente, Janusz Gol revine zilele următoare din Polonia, Adam Nemec și Alexandru Răuță nu au efectuat deplasarea la Iași, astfel că nu pot evolua în această seară. Dar vom avea o noutate.

Ce soluții are Gigi Multescu: Chiar și cu acest sistem cu 3 fundași centrali, Gigi Multescu are câteva alternative. În poartă îl vom vedea din nou pe Mihai Esanu, care a gafat la meciul cu Argeș, nu s-a primit gol din acea greșeală, dar sper să fie mult mai sigur astăzi. Gane i-a folosit pe Bejan, Puljic și Grigore, dar Multescu îi apreciază calitățile lui Ehmann, anul trecut când a venit la Dinamo, l-a trecut în primul 11 pe jucătorul transferat în 2018 la Dinamo. Așadar, mă aștept să ii vedem pe Grigore și Ehmann lângă Puljic de această dată.

În așa zisă linie de 5 de la mijloc, Multescu are mai multe soluții. Din ultimele informații, Filip a acuzat ceva probleme medicale, nu știu dacă putea evolua din primul minut, dar dacă poate evolua în stânga, Deian trece în dreapta, Anton și Achim sunt singurii mijlocași centrali valizi.

Cred că ar putea fi folosit Fabbrini zonă centrală, să aibă mai multă libertate, cu Argeș a avut câteva acțiuni foarte reușite, a dat și o excelentă pasă către Deian Sorescu. Robert Moldoveanu va fi din nou titular în atac, rămâne de văzut cine va evolua în spatele său.

Ar fi varianta Jonathan Morsay, dar jucătorul suedez este o mare dezamăgire, nu mă aștept să îl vedem și astăzi în garnitura de start, așa cum nu mă aștept nici la Nepomuceno,  care este mai degrabă jucător de bandă. O variantă surpriză ar fi Andrei Blejdea, care și-a revenit după accidentare. Desigur, Multescu nu este genul de antrenor care să nu ofere credit tinerilor, așa că nu m-ar mira să îl vedem din primul minut pe Ahmed Bani spre exemplu, jucător în care Multescu are mare încredere.

Dacă Filip nu va juca, atunci Andrei Radu va trece în flancul stâng, nu pot să spun al apărării, deoarece trebuie să ajute mult și pe faza ofensivă

Arbitru lipsit de experiență în Liga I! Partida din această seară va avea la centru un arbitru cu foarte puțină experiență în Liga I, este vorba despre Flueran Viorel Nicușor din Craiova. Acesta a condus la centru două partide din Liga I, toate pe finalul anului 2020. În 2021 a condus trei partide din liga secundă, este primul meci din Liga I pe anul 2021. Să sperăm că nu vor fi probleme de arbitraj.

Este un meci foarte important, nu cred că trebuie să ne mulțumim cu un rezultat de egalitate, avem nevoie de victorie pentru a asigura liniște înainte de pauza competițională, pentru a putea pregăti altfel ultimele două meciuri din sezonul regulat și bineînțeles, play-ouțul, acolo unde vom avea o bătălie grea de dus pentru salvarea de la retrogradare. Sper într-o răbufnire de orgoliu și din partea jucătorilor, care au fost protejați în ultimele săptămâni, multe critici au fost adresate antrenorului, dar nici ei nu sunt lipsiți de vină. După toate veștile bune din ultimele zile, avem nevoie și de una în plan sportiv!

HAI DINAMO!

loading...

Lasă un răspuns