joi, ianuarie 23, 2025
AcasăStiri DinamoIanis Stoica: ,,E frumos la Dinamo, orice jucător își dorește să ajungă...

Ianis Stoica: ,,E frumos la Dinamo, orice jucător își dorește să ajungă cât mai sus în carieră”

Ianis Stoica este unul dintre cei mai buni tineri jucători din Superliga.

Un jucător care a intrat și pe radarul lui Dinamo, însă este sub contract cu Hermannstadt până în 2027. Atacantul sibienilor, dorit de mai multe formații, nu ar spune „nu” unei oferte de la Dinamo. Acesta a declarat public că își dorește să progreseze în carieră și chiar a recunoscut că există suporteri care îi scriu să vină la Dinamo.

,,Da! Îmi scriu o groază de suporteri că o să fiu ca Dănciulescu.Și în aeroport erau câțiva suporteri și-mi ziceau ‘hai la noi, hai la noi!’. Dar v-am spus, eu sunt 100% aici și-mi place mult aici la echipă. Mă simt bine, mă simt un jucător important. Personal, eu n-am vorbit cu cei de acolo. Dar știu de interesul lor. S-a deschis perioada, știu că sunt ceva echipe interesate. Până nu vine oferta oficială la club sunt doar vorbe.

 Și în viitor dacă voi semna cu Dinamo nu sunt genul să înjur Steaua. E clar că dacă voi juca împotriva Stelei, voi da 100%. Nu țin cont! Și anul acesta am dat 100%, dar erau câțiva în tribună care mă întrebau de ce nu m-am dat la o parte. Nu! Îmi fac treaba cât mai bine.

Da, e frumos la Dinamo. Nu pot să vin aici să vă mint. E o treabă frumoasă acolo. Orice jucător își dorește să ajungă cât mai sus în carieră. Lucrurile astea nu depind de mine. Probabil vor trebui să plătească o sumă de transfer și asta nu depinde de mine.”, a declarat Ianis Stoica intr-un interviu acordat in Fanatik.

  • 4 goluri și două pase decisive a reușit Ianis Stoica în acest sezon pentru Hermannstadt
  • 1.600.000 de euro e cota lui Ianis Stoica pe Transfermarkt
loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare