Finalul de an calendaristic a găsit un Dinamo în care nimeni nu pășea corect și toți , dar absolut toți componenții familiei alb-roșii , își dădeau cu stângul în dreptul sau își faultau coechipierii.
Singurii cărora nu le putem reproșa finalul de an au fost jucătorii. Ei au fost constanți, au fost împiedicați tot anul, nu au știut să dea cu șutul în minge decât prost sau foarte prost. De la ei nu puteam avea pretenti, niște băieți care nu stiu să dribleze sau să paseze corect , care au o sclipire de voință doar când bagă cardurile în bancomat sau când le cântă celebrul „Babanu”, nu pot avea pretenții de fotbaliști, cel mult de aspiranți la „statul de prieten cu fotbaliștii”.
Dario, italianul a venit la Dinamo în calitate de iubitor al clubului și a plecat în calitate de om care dă în judecată Dinamo. Antrenorul Bonetti nu avea nici o șansă cu „grădiniță” pe care o avea la dispoziție și a fost dat afară după o serie de meciuri în adversarilor li se făcea milă și încercau să ne dea sub 10 goluri pe meci.
Nea Mircea, dinamovist incontestabil, „Puriul” a uitat să fie „Strâmb„. Principala eroare a lui Mircea a fost atitudinea de justițiar cu care a venit încă din startul acestui mandat. Motto-ul acestui mandat ” vă sparg pe toți” nu a reușit să adune jucătorii în jurul lui. Efectul, nu era îndeajuns că erau slabi, nici nu trăgeau pentru aceasi echipă. Poate dacă ar fi reușit să îi motiveze, să îi convingă să tragă cu toții ,poate rezultatele erau diferite. Off și puțin noroc în finalul de meciuri.
Mureșan, venit într-o perioadă extrem de grea pentru Dinamo, Iuliu Mureșan pare că nu a învățat ce înseamnă un club cu suporteri și cu expunerea lui Dinamo. A gestionat prost plecarea lui Bonetti și a făcut praf colaborarea cu Rednic.
Iuliu Mureșan trebuia să fie cel care dă încredere antrenorului și cel care rezolvă divergențele intre antrenori și jucători. A părut depășit de situație pentru ca în final să se poziționeze de partea jucătorilor. Modul în care l-a demis pe Rednic a fost groaznic, În mod cert nu a realizat ce înseamnă Mircea pentru Dinamo și nu a anticipat unda de șoc pe care o va genera.
Recunosc opinia mea este una total diferită în privința alegerii intre antrenor și jucători, dar nu pot să nu remarc curajul de a lua o măsură total antipopulară. Un președinte de club nu trebuie să fie iubit, trebuie să fie respectat și să aibe rezultate. Deocamdată Iuliu Mureșan nu are rezultate și are extrem de mult de recuperat la capitolul respect.
Zăvăleanu este singurul care nu a reușit să își dea cu stângul în dreptul. Planul de reorganizare a fost gestionat corect, organizatoric și economic nu avem nimic de reproșat. Nu i-aș pune în bagaj modul în care s-a poziționat în momentul în care Mircea Rednic a fost demis.A venit alaturi de Mursan, au lucrat împreună în trecut, au o relație bună, alegerea lui a părut una firească în acest context.
Suporterii- Am învățat cu toții o lecție în acest final de an. Dragostea nu este îndeajuns. Iubim cu toții Dinamo, acesta este adevărul care ne unește, dar zbuciumul din club a creat un uragan în interiorul nostru, în mod clar și noi am eșuat în încercarea de a tine suporterii uniti.
Nu am reușit să avem o comunicare eficientă cu ei, nu am reușit să ne organizam astfel încât să apărem ca un grup unit. Dacă dorim ca acest program care a salvat Dinamo să funcționeze în continuare este bine să înțelegem unde am greșit și să schimbam acolo unde s-a acționat deficitar.
A fost un an în care am greșit cu toții, dar suntem singurii care pot scoate Dinamo din actuala situație.
HAI DINAMO!