Hanca, mesaj special pentru Patrick Ekeng! Dorința lui Hanca

Stiri Dinamo

Scris de:

Sergiu Hanca a plecat de mai bine de doi ani de la Dinamo, dar el a declarat în mai multe rânduri că rămâne un fan, un susținător al lui Dinamo.

Sergiu Hanca (29 de ani) a marcat unicul gol al victoriei obținute de Cracovia, pe teren propriu, împotriva lui Gornik Zabrze. În minutul 3, Hanca a finalizat un contraatac superb al gazdelor, cu o execuție ușoară, din 6 metri. Mijlocașul român a dedicat reușita memoriei lui Patrick Ekeng.

Mijlocașul camerunez s-a prăbușit pe gazon pe 6 mai 2016, în timpul unui meci de Liga 1, împotriva Viitorului. Sergiu a mers la banca de rezerve imediat după ce a trimis mingea în poartă și a arătat spre camere un tricou cu mesajul: „Cinci ani fără tine. Vei rămâne pentru totdeauna în inima mea”.

4 goluri are Hanca în cele 18 partide din acest sezon. În stagiunea precedentă a punctat de 9 ori

“Sincer să fiu, nu știu ce se va întâmpla după ce mi se termină contractul cu cei de aici. Cert este că asta este una dintre dorințele mele. Vreau să mă întorc la Dinamo, clubul la care m-am simțit cel mai bine în România. Este echipa cu care am ținut de când eram copil și la care visam să ajung să joc. Îmi doresc să mai îmbrac tricoul lui Dinamo și să mă retrag din Ștefan cel Mare. După care, de ce nu, să antrenez această echipă!” a spus pentru Prosport

“Este foarte important că după o perioadă neagră au legat două victorii, cu Voluntari și Viitorul. Sunt șase puncte importante, mai ales că sunt încă jos în clasament. Sper din tot sufletul să o țină pe aceeași linie. Cu siguranță moralul lor este bun acum.

Au de muncă în continuare pentru că e foarte dificil și în play-off și în play-out. Mai ales acum, pe final de sezon, când multe echipe sunt în scădere de formă, iar jucătorii sunt obosiți fizic și mental. Cred că acum caracterul și ambiția vor face diferența pentru a trece de acest moment greu”

loading...

Lasă un răspuns