Grigore, declarații la plecarea de la Dinamo

Stiri Dinamo

Scris de:

Fundaşul central Ricardo Grigore a plecat de la Dinamo şi a ajuns la o înţelegere cu o altă echipă.

Ricardo Grigore era unul dintre jucătorii care voia să plece de urgenţă de la echipă. El mai avea contract 2 ani cu Dinamo. Fundaşul a semnat o înţelegere pe doi ani şi ar putea să debuteze chiar împotriva celor de la Farul Constanţa. Fotbalistul a oferit şi primele declaraţii după ce a semnat cu echipa lui Marius Croitoru. El consideră că joacă la Craiova ”adevărată”.

”Am vrut să mă duc într-un loc unde să pot să ajut echipa, apoi să urc tot mai mult, să progresez. Mi-am dat un mare restart, sunt încântat, am uitat clipele urâte din carieră. Vreau să devin jucătorul care se anunţa. Am avut căderi de formă, oscilaţii, acum sunt bine.

M-am simţit dorit şi apreciat, de la antrenor la patron. Am dat cancel celorlalte oferte, din afară, pentru a semna cu Craiova. Am zis să mă duc undeva unde să-mi fie bine, să mă simt important, să nu dau chix. Sper să-mi demonstrez valoarea în Bănie, să n-am probleme cu publicul. Sunt obişnuit de la Dinamo cu un public agresiv. Eu trebuie să le arăt evoluţii bune şi atunci va fi bine.

Eu zic că joc la Craiova adevărată, la Ştiinţa. Cred că şi oamenii din forurile internaţionale ne consideră pe noi Universitatea Craiova, cea adevărată… Nu vreau să intru în polemică, să pun paie pe foc. Sper să câştigăm cu cealaltă echipă din oraş, să aducem multe victorii importante fanilor.

Play-off, clar, acesta e obiectivul. De aceea am ales Craiova, ca să accedem în cupele europene. Cred că va fi bine. Crede-mă, ce-am găsit aici, nu am întâlnit deloc în România! Rar pe la echipele naţionale am văzut asemenea baze precum ce avem noi. O infrastructură wow, tot respectul pentru oamenii care au făcut aceste lucruri. România are nevoie de astfel de baze.

Banii sunt la zi, totul este top. În ultimul an la Dinamo am avut banii la zi, în rest, toată cariera mea, a fost un salariu la 3-4-5 luni. O să fie ciudat, ca să zic aşa, să fiu plătit la timp.

Dinamo? Mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce au făcut «câinii» pentru mine, rămâne clubul care m-a crescut în fotbal. Vreau să nu dezamăgesc mai departe. Sper ca Dinamo să revină în Liga 1, îmi doresc din suflet, Liga 1 fără Dinamo nu are acelaşi farmec. Chiar şi celor de la FCSB nu le pică bine că nu mai există Dinamo în prima divizie”, a declarat Grigore, conform GSP.

loading...

Lasă un răspuns