Gică Mihali pleacă de la Dinamo

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo rămâne momentan fără antrenor principal.

Ieri, în cadrul emisiunii de la Realitatea Sportivă, în care am fost invitați o parte din realizatorii Radio Dinamo 1948, Gică Mihali transmitea un semnal de alarmă cu privire la situația dânsului la echipă:

,,Nici mie nu îmi convine, eu de exemplu nu pot să aștept la infinit să afirme că Mihali va fi antrenor. Se poate ca peste 1-2-3 săptămâni, să vină un administrator, să spună Mihali nu se poate, venim cu antrenorul nostru. I-am explicat și domnului Zăvăleanu, eu nu pot să stau la infinit, trebuie să mă interesez de soarta mea. Am stat 2 ani la U19, m-am chinuit teribil, nu aș vrea să mă întorc acolo.

Eu dacă sunt în discuții cu cineva, nu pot să mai aștept, vă rog să nu mă judecați. Eu am încercat să stau aici, mi-a spus Zăvăleanu că nu îmi poate promite că rămân aici, dar pot să rămân la U19. Dacă se întâmplă să plec, să nu mă judecați că am lăsat echipa. Eu am făcut un program, am făcut antrenament, o să vedem ce mai facem. Eu mai aștept foarte puțin timp”, declara Mihali.

Azi a confirmat plecarea, într-o declarație oferită pentru Playsport:

Am discutat aseară (n.r. – luni, 27 iunie) cu domnul Zăvăleanu. A zis că nu poate să-mi ofere absolut nimic, pentru că nu există nicio certitudine. Eu trebuie să mă gândesc și la viitorul meu. Din păcate, asta e situația, urmează să plec. Mi-a zis clar că depinde cine va fi președinte, administrator, iar dânșii vor numi antrenorul. Domnul Zăvăleanu a fost foarte cinstit și corect cu mine. Am oferte, o să anunț încotro o apuc.”, a declarat Gică Mihali pentru Playsport.ro.

Se pare că nu a primit în continuare niciun fel de asigurare că va continua pe banca lui Dinamo și Mihali părăsește astăzi pe Dinamo, după doi ani în care a fost principal la echipa U19, alături de care a ajuns în faza semifinală în sezonul recent încheiat. O parte dintre jucătorii de la U19 au fost promovați la prima echipă. Mihali va fi angrenat într-un proiect în liga a treia, unde va fi antrenor principal.

,,Jucătorii sunt senzaționali, le-am spus-o și lor, mă uimiți cum vă pregătiți. Am adus 5-6 jucători de la U19, au venit Florescu, Demici, știți cum joacă ei lângă Ivanov, Rodriguez, Moura, Buleică, Patriche, zboară. Nu știu dacă Ivanov va continua, Rodriguez nu știu dacă va continua. Nu înțeleg și nu o să înțeleg cum Rodriguez și Ivanov au fost rezerve la echipa asta. Îmi pun mari semne de întrebare.

Ivanov este jucător lui Dinamo, dar echipa trebuie să plătească o sumă de bani Universității, dacă nu au, el trebuie să se întoarcă acolo. Nu înțeleg cum erau rezerve la Dinamo”, a mai spus Mihali la Realitatea Sportivă.

loading...

Lasă un răspuns