Dinamo are o serie de jucători convocați la loturile naționale.
Ieri am primit o veste neașteptată: tânărul fundaș central Nikita Stoinov a fost convocat la echipa națională de seniori a Israelului, pentru partida cu Italia.
Transferat în această vară, Stoinov a impresionat rapid în tricoul lui Dinamo. Un fost mare fundaș din istoria clubului nostru, dar și component al „Generației de Aur”, Gică Mihali, a vorbit despre evoluția lui Stoinov la Radio Dinamo1948:
,,Îmi place copilul ăsta, fundașul central, Nikita Stoinov. Îmi place foarte mult. Are o maturitate senzațională în joc, pasează extraordinar și iese cu mingea la picior, își asumă niște lucruri pe care alții, la 25-30 de ani, poate nu le pot face.
Nu cred că greșește două pase pe meci. Și în plus, este fundaș central de picior stâng, iar ăștia sunt foarte rari. Să fii stângaci și să joci în partea stângă e mare lucru. De exemplu, eu am fost dreptaci, dar am jucat toată viața mea în partea stângă. Nu mi-a fost ușor, dar m-am obișnuit acolo, chiar dacă nu eram pe piciorul meu. El e stângaci-stângaci și, v-am spus, m-a impresionat foarte mult maturitatea asta a lui. Nu se precipită, e calm, pasează bine, iese cu mingea la picior. Îmi place foarte mult. E bun și la duelurile unu contra unu.
Cred că merită, la ce a arătat la Dinamo. Probabil că a impresionat și acolo. Nu am văzut meciul Israelului U21, dar sunt convins că s-a remarcat și acolo. Iată-l făcând, din punctul meu de vedere, foarte repede pasul către echipa mare.
Păi fii sigur că dacă nu avea meciuri bune la echipa de club, nu-l convoca nimeni. Așa se întâmplă. Ești urmărit: joci bine, ești convocat; nu joci bine, stai acasă. Eu sunt sigur că s-au uitat, au văzut că și-a atins un nivel acceptabil și poate face pasul. Părerea mea e că e mai bun decât cel care a venit acum la echipa națională a României, fundașul central stângaci care a fost încercat cu Moldova.
Mi se pare un băiat liniștit, serios. Nu cred că va face excese aici, la București. Totul va depinde numai de el. Am văzut că toți de la Dinamo – antrenorul, conducerea – îi oferă încredere. Va depinde doar de el.”, a explicat Gheorghe Mihali in direct la Radio Dinamo1948.