Ionut Negoiță a notificat Dinamo să își mute cantonamentul din clădirea cea nouă, construită în 2017, scopul inițial al acelei clădiri a fost ca loc de cantonament pentru academia Dinamo, ulterior în clădire mutandu-se jucătorii primei echipe.
Clădirea a fost construită pe bucata din baza Saftica înstrăinată de Ionut Negoiță pe o firmă a tatălui său. Antrenorul actual al roș-albilor, Gică Mihali (56 de ani), a avut o intervenție telefonică la Fotbal Club, în cadrul căreia a oferit ultimele detalii din jurul clubului.
„Am aflat azi, mi-a spus administratorul că cei de la baza unde era cantonamentul echipei nu ne mai dau voie să mai stăm acolo. Ok, noi mai avem și baza veche, dar în partea cealaltă era mult mai frumos. Le-am spus măcar să ne lase să ținem acolo magazia, echipamentul, cabinetul medical. Să vedem dacă găsim înțelegere”, a declarat Mihali.
„Noi ne-am făcut programul, am stabilit un cantonament de pe 11 pe 23. S-ar putea să plecăm și într-o stațiune în țară la noi, e posibil să găsim un sponsor. Chiar dacă acești băieți pleacă, n-o să avem probleme legate de retrogradare. Lumea e pretențioasă la Dinamo și n-o să accepte dacă nu intrăm în play-off. Dar de retrogradare n-o să fie problema”, a mai adăugat Mihali.