În cadrul conferinței de presă de astăzi, a fost și un moment dedicat unui suporter dinamovist, a cărui poveste a fost prezentată de Cătălin Mureșanu acum o săptămână.
Clubul Dinamo București a făcut un gest impresionant pentru Răcaru Florian, un fan dinamovist aflat in scaun cu rotile. Răcaru Florian a participat la conferința de presă a „câinilor” și a primit un cadou special din partea clubului, suporterul Răcaru Florian a mai primit un abonament pentru sezonul 2024 – 2025, dar si un tricou oficial de joc.
BOGDAN ALECU: ,,Recent, Dinamo a deschis un corner shop în cadrul magazinului oficial, iar la inaugurare au participat mai multe sute de suporteri. Însă, un suporter ne-a atras atenția în mod deosebit. Chiar și colegii de la ProSport au scris un articol despre dânsul.
Este vorba despre Răcaru Florian, un suporter vechi de zeci de ani al clubului care deși are niște probleme de sănătate, a rămas fidel clubului, e alături și participă activ la viața echipei. Iar în acest sens, ca o dovadă de prețuire și recunoștință față de atașamentul de care a dat dovadă, clubul a dorit să facă un gest simplu și normal față de suporterii săi. Iar pe această cale îl invit pe antrenorul echipei să îi înmâneze o mică atenție suporterului nostru”, au precizat dinamoviștii, în cadrul conferinței de presă.
,,În ultimii ani am simțit mai multă supărare. Mă refer la conducere, la domnul Badea, domnul Negoiță. Nu mă așteptam să mă cheme aici, dar le mulțumesc celor care m-au invitat, doresc să nu trec prin ce am trecut ca dinamovist, retrogradare, baraj.
Dacă nu erau acești suporteri, clubul nu exista, noi nu suntem niște clone cum sunt alții. Îmi place această conducere față de ce era în trecut, cu președinți care au venit, au vândut clubul și ne-au lăsat în faliment. Oameni care au furat banii clubului, au nenorocit echipa. Dinamo e un club de tradiție, nu o echipă de piață, sper ca anul acesta să jucăm în play-off”, a declarat Răcaru Florian, printre altele, în cadrul conferinței de presă de sâmbătă, 20 iulie 2024.