Dinamo București e precum o furnică. Adună puncte, cară în spinare povara lipsei resurselor financiare stabile, trudește în fiecare zi la antrenamente pentru a-și atinge obiectivele.
Jocul cu Csikszereda a fost primul din dubla de play-off cu echipele aflate în luptă directă pentru bătălia finală de promovare în Superligă. Play-off-ul, acel hotar, acel hop pe care nu-l spui până nu sări gardul.
Prea corecți cu cei potrivnici nouă
Dinamo s-a prezentat la Miercurea Ciuc, cu faza de finalizare înghețată la propriu, deloc de gradele de afară. Rar mi-a fost dat să văd atâtea ocazii în superioritate numerică din care să nu reușești să fructifici măcar o acțiune în gol. Am iertat mult prea ușor adversarul de un scor neverosimil la final, adversar un pic umflat ținând cont de prestația de ieri, în preambulul jocului. Gentlemani în fața porții, am trăit o frustrare imensă când la final în loc de 3 puncte în tolbă, am plecat doar cu 1 punct dintr-o primă deplasare foarte grea a acestui sezon, cel puțin pe hârtie.
Plusurile evidente până la faza de finalizare s-au văzut în special în a doua repriză când Iglesias a funcționat la capacitate maximă, Gorka a fost mai viu, deși nu se simte deloc confortabil în poziția asta de central fără atribuții defensive totale. Cu un Bena imperial la mijlocul terenului în jocul de ieri, cu o linie de fundași capacitată din ce în ce mai bine și dozată de curaj, încredere, dublaj ireproșabil, cu 2 benzi care au știut să creeze superioritate, Burcă a reușit să imprime un stil de joc. Burcă a reușit să unească acest grup. Burcă îi duce prin acest stil peste adversar. Tot Ovidiu Burcă poate să vină și cu elementul surpriză. Și sunt ferm convins, de data asta, că va învăța să facă și treaba asta.
“Nu e nimic mai periculos decât să nu riscați!”.
Pep Guardiola transmite jucătorilor prin filosofia să de joc un lucru foarte important: “Nu e nimic mai periculos decât să nu riscați!”.
Ovidiu trebuie să învețe să riște. Ne-a demonstrat că poate schimba fața unui joc și că are capacitatea tehnico-tactică să imprime un stil de joc dacă are timpul necesar. Trebuie să ne demonstreze că știe și simte ca antrenor prin schimbări când e momentul să riște. Poate ieri prin introducerea lui Borcea și înlocuirea lui Gorka, ar fi riscat prea mult. Poate printr-o schimbare de sistem în a doua repriză și un joc cu 2 atacanți nu ne-am mai fi creat atâtea ocazii, venite în special din superioritatea avută în bandă dreapta la Ghezali și Moura. Sunt mulți de poate și așa cum știm, în fotbal nimic nu e predictibil.
Fracul la locul lui și în joben 1 punct
Este din ce în ce mai plăcut ochiului să vezi Dinamo jucând. Asta nu o poate contesta nimeni, nici eu nu am cum să mai contest acest lucru, eu care nu am avut încrederea necesară în capacitatea lui Burcă de a pune în iarbă o idee din Dinamo cu care am crescut. Un Dinamo aliniat vremurilor în care trăim, în care fotbalul prin mocirlă, zăpezi, km întregi prin păduri pe la Forban, nu-și mai găsește locul.
Jucăm un fotbal de gală, dacă vreți un pic forțat. Pentru Liga 2, deloc exagerat termenul. Rămânem în schimb de vreo 3-4 jocuri întotdeauna cu papionul strâmb la finalul jocurilor. Și asta pentru că nu avem pe cineva la vârf care să îl îndrepte. Să îl îndrepte fix pe mijlocul “ochiului de ate” advers. M-aș lăsa condamnat pe viață la critici că nu am avut încredere, dacă i-ar ieși și asta lui Ovidiu. Pentru că un gentleman acceptă să fie “sclavul” propriei echipe favorite!
Sir Bobby Charlton: „Unii îmi spun că jucătorii profesioniști sunt sclavii fotbalului. Ei bine, dacă asta este o sclavie, condamnați-mă la ea pe viață!”
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!
