În cadrul emisiunii Sinteza Zilei de la Radio Dinamo1948, de vineri seară, am avut și o surpriză dedicată fanilor dinamoviști.
În premieră a fost prezent noul acționar din cadrul Red&White, Gelu Sulugiuc, cel care s-a adresat fanilor dinamoviști și a vorbit despre momentul venirii la Dinamo, precum și planurile de viitor:
,,Nu am înțeles niciodată cum poate clubul ăsta să aibă atâtea probleme, în condițiile în care are un grup de suporteri atât de puternic. Cum a zis și Dan mai devreme, cum ați zis și voi – un grup de suporteri care au scos din buzunarul lor 4 milioane de euro ca să țină clubul în viață. E ceva deosebit, ceva rar.
Și, din păcate, mulți ani la rând conducerea clubului nu a contribuit așa cum ar fi trebuit pentru a crea valoare pentru suporterii ăștia. Acum doi ani, când au venit Eugen și Andrei, pentru prima dată după mult timp mi s-a părut că, stai, poate ceva e diferit. Și i-am urmărit timp de doi ani să văd ce idei au, ce pun în aplicare, cu ce oameni se înconjoară. Și am văzut că, ușor-ușor, lucrurile merg în direcția corectă.
Care a fost elementul decisiv? A fost un moment anume în care am zis „Gata, acum e momentul să vin”? Nu știu dacă a existat un moment exact, o zi sau un minut în care am spus „Asta e”. Ți-am zis, de doi ani am urmărit constant și am văzut cum, pas cu pas, lucrurile mergeau din ce în ce mai bine.
Cineva a glumit vara trecută, știind că mă uit de ceva timp la echipă, și m-a întrebat: „Au retrogradat?” Și i-am zis: „Nu, s-au salvat în ultimul meci.” Iar el mi-a răspuns: „Atunci o să fie mai scump pentru tine.”
Nu cred că a fost un singur moment decisiv, ci mai degrabă tot ce înconjoară proiectul ăsta – de la alegerea lui Kopic, la ce fel de jucători aduce, ce stil de joc promovează. Un stil care, în același timp, dă echipei un ADN – un joc plăcut, ofensiv, un fotbal pe care suporterii îl apreciază. Și, bine, am avut 14 meciuri la rând fără înfrângere. Dar și atunci când am pierdut, suporterii nu au fost supărați pe echipă, ci au continuat să susțină.
În același timp, cum spunea și Dan, s-au văzut și îmbunătățirile pe partea operațională. Eu niciodată nu am înțeles cum e posibil ca un club ca Dinamo să aibă atâtea probleme financiare, când ai suporteri care vor să cumpere tricouri, care vor să vină la meciuri, care vor să ajute clubul în fel și chip. Toate lucrurile astea, care în vest sunt absolut normale, la noi nu erau posibile, pentru că pur și simplu clubul nu era condus cum trebuie.
Și da, undeva pe la Crăciun mi-am spus: „Cred că e momentul să încerc să-i caut, să văd ce spun.” Și de acolo lucrurile au început să se lege.”, a explicat Gelu Sulugiuc.
,,Desigur, cu toții – inclusiv noi – ne dorim să câștigăm cât mai curând posibil. Așa cum a menționat și Dan, este posibil ca în acest an să fim ușor peste așteptările stabilite din punct de vedere sportiv, însă planul nostru este unul pe termen lung.
Pe termen lung, ne dorim să devenim un club care, an de an, luptă pentru titlul de campioană în România, participă constant în competițiile europene și obține performanțe comparabile cu cele din perioada de glorie a clubului, de la sfârșitul anilor ’80.
În același timp, este esențial să devenim un club solid și din punct de vedere financiar, cu o academie puternică, o academie atractivă atât pentru copii, cât și pentru părinți, astfel încât aceștia să își dorească să își îndrume copiii spre Dinamo.
Ne dorim o academie care să producă jucători atât pentru prima echipă, cât și pentru echipa națională. Totodată, suntem conștienți că nu toți juniorii vor ajunge fotbaliști profesioniști, însă considerăm că experiența formării lor în cadrul clubului Dinamo trebuie să le ofere și o educație solidă, alături de un set de valori care să îi ajute în viață, indiferent de parcursul lor profesional.
Toate aceste obiective fac parte dintr-un plan pe termen lung, însă ne dorim să ajungem acolo cât mai repede cu putință. Sunt convins că, împreună, vom reuși.”, a mai spus Gelu Sulugiuc.
INTERVENȚIA LUI GELU SULUGIUC POATE FI URMĂRITĂ AICI: