Dinamo va avea un meci complicat in deplasare la Voluntari, impotriva unei echipe care isi propune teoretic salvarea de la retrogradare, dar care momentan este in zona de play-off.
Echipa lui Ilie Poenaru este o trupa cu multa experienta, care are avantajul omogenitatii:
„Mă simt pregătit din punct de vedere fizic să joc în fața celor de la Dinamo, vom vedea ce va decide staff-ul tehnic. Nu știu dacă voi fi pe bancă sau titular, dar mă simt pregătit. Nu știu foarte multe despre Dinamo, abia ce au promovat, dar cred că va fi interesant. Va fi plăcut și pentru suporterii lor și cred că vor face o figură bună în campionat. N-am văzut tot meciul cu FC Botoșani, ci doar un rezumat, dar a fost un rezultat bun pentru ei”, a spus Runar Sigurjonsson pentru Gazeta Sporturilor.
„Dacă ar fi să vedem niște mici avantaje ale noastre ar fi că jucăm acasă, dar va fi o partidă grea, iar detaliile vor face diferența. E clar că ne simțim dezamăgiți după jocul cu FCU Craiova, am făcut un joc foarte rău. Uneori poți juca prost și poți câștiga, acum am evoluat rău și am pierdut. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ după startul bun, încă luptăm pentru a ne menține în Superligă”, a mai explicat Sigurjonsson.
,,Cu siguranță, nu au început așa cum își doreau. Acum vin după o victorie și vor încerca să construiască mai mult pentru a avea un moral bun. Mă aștept să fie o atmosferă asemănătoare cu jocul de la Rapid, cu foarte mulți fani. Nu cred că voi simți presiune pentru că-mi place să joc cu cât mai mulți fani în tribună. – Runar Sigurjonsson, mijlocaș FC Voluntari
„Noi luăm în calcul doar victoria cu Dinamo. Vrem să câștigăm și să avem cât mai multă liniște. Îi tratăm ca pe orice alt adversar, chiar dacă au avut o perioadă mai rea la început. Se poate întâmpla la toate echipele. Comparativ cu ei cred că avem mai multă omogenitate, în vestiarul nostru sunt băieți care joacă de mai mult timp împreună și aici ar fi avantajul nostru. Cred că va fi un joc destul de greu, iar pentru mine ar fi un vis dacă aș reuși să marchez împotriva lor”, a spus Robert Popescu.
,,Vom întâlni un adversar cu mare experiență, o chipa solidă, chiar dacă au schimbat antrenorul, e un club cu stabilitate ne așteaptă o partidă grea, chiar dacă au pierdut ultimul meci, înainte de acel meci au bătut adversari de calitate. Noi suntem în creștere, am arătat lucruri bune, încercăm să arătăm de sâmbăta și mai bine.
După un meci mai puțîn reușit, echipele se mobilizează, mâine vor și mult mai motivați. Îl stiu pe Ilie Poenaru este coleg cu mine la scoală pentru licență PRO, un antrenor serios care poate să facă în Romania lucruri importante. Noi ne construim totul pe o stare de spirit, pe organizare pe toate momentele jocului foarte buna, astea sunt atuurile noastre.
Nelut Roșu nu este apt pentru meciul de mâine, a suferit o microleziune fibrilară, de săptămâna viitoare vă reveni la antrenamente, Ghezali a început antrenamentele de câteva zile, vedem cum vă fi și astăzi și vom lua o decizie, Lucas Alves nu are încă actele dar nici el nu este pregătit să evolueze.
Ca și echipă am așteptăm mult victoria cu Botoșani, ne-am bucurat mult pentru ea, legat de schimbările administrative stăm departe de problemele astea, sperăm că odată cu aceste schimbări să vină și liniștea la nivelul clubului. Despre Denis Politic, a fost monitorizat de echipa de scouting a lui Gabi Glavan. E un copil foarte bun ca și caracter , faptul că a plecat de tânăr din acasă l-a maturizat foarte mult.”