AcasăStiri DinamoGaz Metan riscă să fie depunctată

Gaz Metan riscă să fie depunctată

Gruparea de pe malul Târnavei Mari, Gaz Metan Mediaș a început bine anul 2022, cu o victorie pe terenul celor de la UTA Arad.

Gaz Metan riscă să fie depunctată dacă nu achită datoriile față de fostul președinte Ioan Mărginean.

Criza s-ar putea adânci și mai mult dacă clubul nu își va plăti datoriile față de Ioan Mărginean. Comisia de Disciplină a FRF a decis ca Gaz Metan să fie sancționată cu depunctare dacă nu se va achita de datorii față de fostul administrator al clubului.

Suma datorată lui Ioan Mărginean reprezintă bonusuri de performanță, care sunt trecute în contract. Conform, Playsport medieșenii vor trebuie să achite lui ”Limoniu” aproximativ 50 de mii de euro.

„I-am păsuit un an de zile, în care nu au făcut absolut nimic, nu m-am adresat niciunul for, însă dacă văd că oamenii ăștia nu sunt în stare nici să spună bună ziua, nici să spună la mulți ani. Din moment ce tu ai salvat acest club și l-ai lăsat pe locul 6, cu 1.360.000 de euro din drepturile TV, nu am ce să fac și îmi pare foarte rău pentru ei. Gaz Metan e ca un copil pentru mine. Clubul ăsta e ca un copil pe care l-am salvat de la moarte și nu are pic de recunoștință”, a declarat Ioan Marginean pentru Playsport.

Gaz Metan riscă depunctarea

În cazul în care nu va respecta decizia Comisiei și nu va face dovada plății, Gaz Metan riscă blocarea transferurilor și depunctarea.

„Respinge cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de ACS Gaz Metan Mediaș, ca neîntemeiată. Sancționează debitorul ACS Gaz Metan Mediaș cu penalitate de 3000 lei și acordă un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C al. 1. a din RSTJF, față de creditorul Mărgineanu Ioan.

Acordă termen în data de 23.02.2022, ora 15.00, dată la care debitorul ACS Gaz Metan Mediaș să prezinte dovada plății față de creditorul Mărgineanu Ioan, conform Hotărârii nr. 292/CD/15.12.2021 rămasă definitivă prin Decizia nr. 1/06.05.2021 pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”, este decizia Comisiei de Disciplină a FRF.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare