AcasăEditorialGaz Metan-DINAMO: Continua incercarile lui Bratu. Primul 11 pregatit

Gaz Metan-DINAMO: Continua incercarile lui Bratu. Primul 11 pregatit

Dinamo mai are 7 meciuri de disputat in acest play-out pe care il vrem terminat cat mai repede cu putinta, pentru a pune punct acestui sezon cenusiu. 

Daca pentru noi atentia se indreapta mai mult catre echipa de handbal ce are sansa sa transeze calificarea in finala astazi, Florin Bratu profita de oportunitatea prezentata de aceste meciuri pentru a vedea pe cine se poate baza si din sezonul urmator. 

A spus acest lucru chiar la conferinta de presa de ieri: „“Ii stiti pe cei care termina contractele, probabil doi dintre ei vor mai ramane, le vom prelungi contractele.

Ceilalti nu, ei au inteles situatia si sa le multumesc cum se pregatesc, creaza concurenta pentru ceilalti jucatori si asta ma bucura. Adam a spus ca nu mai ramane, este normal sa ne bazam in special pe jucatorii tineri si cei care mai au contract cu Dinamo, vreau sa evaluez foarte bine lotul pe care il am la dispozitie, pe cine ma bazez din vara si mi se pare o decizie normala.”

Cu siguranta altfel nu am fi vazut atat de des in primul 11 jucatori precum Robert Moldoveanu, Alin Dudea, Ricardo Grigore sau Daniel Popa. Macar incearca sa obtina ceva in acest final de sezon, daca o clasare onorabila iese din discutie. 

Si in deplasarea din aceasta dupa-amiaza de la 18:30, Florin Bratu a lasat acasa cativa jucatori experimentati, Nemec, Torje, Nica, Monroy nu mai intra in planurile antrenorului. Pe de alta parte Antun Palic a facut deplasarea si e posibil sa il vedem in repriza a doua. Cred ca si pentru Antun aceste meciuri sunt decisivie, chiar daca mai are contract cu Dinamo, nu ai cum sa te bazezi pe un jucator ce evolueaza cate 15 minute odata la 3 meciuri. 

Astfel ca in aceasta seara vom vedea o formula de start apropiata de ce am vazut si in ultimele dispute, dar la cum il stim pe Bratu, e posibil sa ne surprinda cu cateva modificari, mai ales in defensiva, acolo unde Dinamo a fost total visatoare cu Sepsi. 

Penedo, cel care speram sa isi prelungeasca angajamentul in aceste zile, este titularul de drept. Sunt curios sa vad daca va merge in continuare pe mana tanarului Ricardo Grigore langa Maric, ori il va incerca acolo si pe Dudea…ori sa mai primeasca o sansa Mihai Popescu. Pe acel post anticipez o schimbare.

Pe flancuri Vlad Olteanu si cel mai probabil Laurentiu Corbu, singurul fundas dreapta de meserie pe care Bratu se mai poate baza, Romera a cam iesit din calcule, nu ii va fi prelungit contractul. 

La mijloc o posibila schimbare ar putea fi la Pesic, ce ar putea sa ii lase locul lui Salomao, ori poate unul dintre Popa sau Moldoveanu sa fie schimbati, sa evoluam cu doar unul dintre ei in fata, iar pe flancuri sa ii vedem pe Salomao si Pesic, iar Daniel Popa varf impins. Cred in aceasta varianta deoarece la mijlocul saptamanii Robert a evoluat 60 de minute pentru echipa U19.

Formula posibila: Penedo- Corbu Maric Ricardo (Dudea) Olteanu- May Nistor Hanca- Pesic Salomao Popa

Astept o replica din partea echipei, sa vedem o alte evolutie in fata unui adversar mult schimbat in bine dupa pauza din iarna, Gaz Metan desi parea condamnata la retrogradare, este una din performerele acestui play-out alaturi de Sepsi, propun un fotbal placut estetic, ofensiv si cred ca vom avea parte de un fotbal agreabil. Speram si la o victorie desigur.

Ce a declarat Florin Bratu la conferinta de presa:

„Veneam dupa patru victorii la rand, din pacate nu am reusit sa castigam la Sfantu Gheorghe, insa am intalnit o echipa buna, redutabila pe teren propriu, si sper ca baietii au inteles ca trebuie mai mult pentru a readuce victoriile la Dinamo. Nu este usor sa-i motivez. Pentru ca atunci cand te pregatesti de un alt obiectiv si te trezesti intr-un alt obiectiv e complicat, insa cred ca am reusit sa mentin un echilibru la echipa, sa imbin jucatorii cu experienta cu cei tineri.

Cei tineri care au intrat au aratat potential pentru ceea ce urmeaza. Sper sa ii motivez in continuare. Mai avem sapte jocuri, mai sunt 21 de puncte in joc, foarte multe, asa ca ne putem spala din ceea ce nu s-a petrecut in trecut, cu necalificarea echipei in play-off. Unde ar fi fost Dinamo in play-off? Cred ca in primele trei. La lotul pe care il are Dinamo, era alta motivatie. Nu s-a realizat acest lucru, din pacate. Dar eu cred ca exista potential la Dinamo si se putea face o figura frumoasa in play-off”, a subliniat antrenorul principal al echipei din Stefan cel Mare.
Iata, mai jos, ce a mai spus Florin Bratu la conferinta de presa organizata in cantonamentul de la Saftica:

Despre jucatorii aflati la final de contract…

 

„Ii stiti pe cei care termina contractele, probabil doi dintre ei vor mai ramane, le vom prelungi contractele. Intelegem situatia, ei au inteles acest lucru, si vreau sa ii felicit pentru cum se pregatesc la antrenamente, pentru darzenia de care dau dovada. Este si cazul lui Adam Nemec, care a spus ca nu mai ramane. Este normal sa ne bazam in special pe jucatorii care au contracte, pe tineri, pentru ca vreau sa evaluez foarte bine lotul pe care il am la dispozitie in momentul de fata, sa stiu cu cine merg la lupta din vara si mi se pare o decizie logica. Nu mi-a spus, e problema lui Adam unde va pleca, cert este ca nu va ramane la Dinamo. E posibil sa ramana Penedo. E unul din jucatorii pe care eu ii doresc si sper ca saptamanile sau zilele urmatoare sa cadem de comun acord”.

Despre transferuri…

„Ma astept si la un buget de transferuri, deja ne gandim la cativa jucatori. I-am vazut, speram sa rezolvam si aceste lucruri pe posturile pe care cred eu ca avem nevoie sa vina. O sa vedeti la Dinamo, din vara, o echipa tanara si ambitioasa. Am vorbit cu conducerea clubului despre jucatorii pe care ii avem la dispozitie in momentul de fata si sunt sub contract, si sunt destul de multi si buni probabil vor ramane, cei imprumutati se vor intoarce si ii vom vedea la treaba

Despre Ionut Negoita…

„Este foarte implicat. Vorbesc aproape zilnic cu dansul, este un tip foarte ambitios, vrea in continuare ca echipa sa aiba rezultate. Mi se pare normal. Atunci cand am venit la echipa era usor cazut, era foarte debusolat, dezamagit de ceea ce se intamplase, dar acum il simt bine. Il simt aproape de echipa. Faptul ca s-a platit acea datorie spune multe. Se creeaza un echilibru la club si sa speram ca va fi o perspectiva mult mai buna. Nu am vorbit cu domnul Negoita despre vanzarea clubului, nu cred ca este menirea mea ca antrenor sa-l intreb. M-a asigurat ca totul va fi bine. Situatia la club este buna, echilibrata, nu avem probleme, asa ca noi nu trebuie decat sa ne antrenam si sa jucam bine la meciuri, sa il multumim atat pe el cat si pe suporteri”.

Despre intinerirea echipei…

„Cred ca am reusit cel mai mult sa ma apropii de ceea ce s-a vrut si s-a cerut la Dinamo, de intinerirea echipei, de a se baza foarte mult pe jucatorii tineri. Ma uitam si aseara la meciul celor de la Viitorul si vedeam cum sunt acolo cinci jucatori chiar in primul 11, dupa aceea pe banca alti tineri cu care eu m-am batut anul trecut la Liga Elitelor, la Under 19. Ciobanu, Matan, Dragus sunt jucatori interesanti, Gica le da credit si sunt la un nivel bun si cu siguranta vor creste. Asta incercam sa facem si noi, usor-usor sa improspatam aceasta echipa. Normal, nu putem juca numai cu tineri, dar avem jucatori cu experienta, jucatori buni, un nucleu foarte important, vor mai veni si altii, probabil 4-5 transferuri pe care vrem sa le facem, si sa imbinam experienta cu tineretea pentru a avea o echipa competitiva, cu foame de rezultate, de performanta”.

Despre campionat…

„E greu sa spun acum cand voi lupta la Dinamo pentru titlu. Vom vedea ce se va reusi in aceasta vara, eu voi incerca sa dau maximum pentru echipa, pentru jucatori, si sper sa facem o figura frumoasa. Nu-mi place sa promit lucruri, insa sunt foarte ambitios. Sunt un antrenor exigent.

Despre probleme de lot…

„Branescu. Acum o sa vad cu Torje daca inca persista durerile… In rest nu sunt probleme. Cu Torje poate ca au fost mici framantari la inceput, dar acum nu avem niciun fel de problema. Are aceasta problema la spate care persista si din pacate cand nu esti suta la suta… El stie foarte bine, mai are cativa ani de fotbal si nu vrea sa riste foarte mult”.

Despre relatia cu Ionel Danciulescu…

„In orice institutie, societate, echipa exista si neintelegeri. Este normal. Fiecare are punctul lui de vedere. Dar niciodata sa ne certam, niciodata sa scoatem cutitele, cum s-a spus. Vreau ca ideile noastre sa ajunga la un numitor comun, ceea ce se intampla. Si sa stiti ca Danciu, de cand am venit eu antrenor, este un director general care se implica si care ma ajuta foarte mult vorbind chiar cu jucatorii, acum avem ceva discutii de prelungire de contracte sau de a veni jucatori. Iar el este implicat, este mereu cu mine in toate deplasarile, si cand jucam acasa il simt prezent, vine in vestiar, chiar ii multumesc pe aceasta cale si nu am niciun fel de problema cu el. Normal ca mai vorbim in contradictoriu, dar nu ne-am certat”.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare