Jerry Gane nu mai este antrenorul lui Dinamo, fostul secund al lui Cosmin Contra și-a anunțat plecarea la finalul partidei cu Argeș.
Deja fostul antrenor dinamovist a fost prezent la conferința de presă, unde a discutat despre plecare și despre perioada petrecută în Ștefan cel Mare.
„Îmi pare rău că nu am câștigat, era un moment foarte important pentru noi să urcăm în clasament, nu am reușit, am început meciul bine, dar o neatenție ne-a făcut să luăm gol. Apoi în repriza a două am dominat total, am reușit să înscriem meritat. Am avut două ocazii mari prin Deian, nu am reușit să profităm, apoi a venit un penalty, care nu a fost acordat corect, dar până la urmă trebuie acceptat și sper că băieții în următorul meci să câștige la Iași. Spun asta pentru că i-am anunțat în vestiar că nu mai pot continu, spun stop pentru această perioadă.
Eu cred că este nevoie de o schimbare, tu ca antrenor trebuie să iei decizia asta, de asta ne-am apucat de antrenorat, te bucuri la victorii, dar sunt momente în care echipa nu câștigă și atunci trebuie să iei anumite decizii pentru că așa este corect. Imediat după meci am luat decizia, înainte nu mă gândeam, atâta timp cât pregătesc echipa mă gândesc doar la victorie, cum s-a încheiat partida, le-am mulțumit pentru toate momentele bune petrecute împreună, dar și pentru cele mai puțîn bune, mă refer la cele în afară terenului. ”
Cum a fost perioada petrecută la Dinamo: „Nu regret nimic, mi-am asumat decizia, în iarnă la rugămintea suporterilor și a unor jucători am rămas, știam că este un moment greu, începutul de campionat, pregătirii, efortul suporterilor a contat foarte mult, au fost alături de mine. Am mare respect față de ei, nu regret că am rămas, din tot ce am făcut, dar aceste decizii trebuie luate și nu trebuie regretat absolut nimic.”
Convocarea lui Esanu, Grigore pe lista adițională: „Ne-am bucurat mult când am primit vestea, pentru Esanu este prima convocare, vreau și Rici, Esanu merită din plin, a suferit mult, nu a avut șanse, dar conjunctura a făcut ca el să rămână, eu și Cătălin Multescu i-am dat încredere și mă bucur că a evoluat foarte bine, a avut evoluții bune și este un portar de viitor.”
Meciul salvării dintre Dinamo Kiev și Dinamo București: „Din păcate, nu voi fi acolo, dar suporterii știu că au făcut demersuri foarte mari în acest sens și ar fi frumos ca toate biletele să se vândă, este un moment delicat, cu ajutorul lor, cu acești bani putem lua licența, apoi putem salva echipa în plan sportiv. În semifinale ar fi minunat ca echipa să se salveze. Dacă cei din DDB nu se implicau în iarnă, din luna decembrie și ianuarie, nu am fi rămas aici, nu stătea nimeni, ei au acest merit și respect pentru acest lucru.”
„Voi rămâne un susținător al lui Dinamo, chiar dacă am fost jucător doar un an, am avut un grup minunat, am revenit de două ori că antrenor, în 2017, când puteam câștiga campionatul, a urmat o perioadă mai puțin bună în ultimii ani, multe schimbări la nivel de conducere tehnică, administrativ, vreau mai multă stabilită și le doresc tot binele din lume.”