Suporterilor lui Dinamo le-a fost dor de fotbal și de echipă, așa că s-au strâns în număr mare pentru meciul cu Juventus. Câinii au făcut spectacol și pe stadionul Ilie Oană. În jur de 4-5 mii de fani au făcut deplasarea la Ploiești. A fost o atmosferă de vis pe stadionul Ilie Oană, doar galeria lui Dinamo este capabilă să aducă atât de mulți suporteri în deplasare. Aceștia au cântat tot meciul și au plecat acasă bucuroși.
Trebuie însă precizat un lucru. Din cauza unor probleme cu gazdele, care nu au respectat promisiunea inițială, nu toți fanii au putut intră alături de PCH. Dar sperăm că cei care nu au putut intra în peluză să fi reușit să între la tribune.
„Suporterii noștri sunt mereu la înălțime. Ne bucurăm că jucăm pentru ei. Sezonul acesta putem realiza multe performanțe alături de ei”. Nedelcearu
„Suporterii sunt fantastici. Nu am văzut așa suporteri. Încă din sezonul trecut am fost impresionat de ei și astăzi au continuat în același stil.” Rivaldinho