Anul acesta a însemnat și pentru Radio Dinamo 1948 o premieră, am început să comentam live, meciurile din deplasare ale băieților noștri.
Ideea avută de Andrei Bendeac de a comenta meciurile din deplasare live în emisiunile Radio Dinamo1948 a fost foarte bine primită de fanii dinamoviști. Audiențele au fost mult peste medie și am avut parte de experiențe extrem de interesante.
Recunosc nu sunt cele mai ușoare emisiuni, în timpul unui meci al propriei echipe, trăirile suporterului sunt greu de ținut în frâu, nu iți poți controla foarte bine limbajul, de multe ori uiți că te ascultă câteva sute de persoane și te manifești că pe stadion sau ca în momentele în care vezi meciul singur.Suntem de asemenea conștienți că sunt părinți sau rude ale jucătorilor dinamoviști care sunt prezenți pe live și asta ne face câteodată misiunea mult mai dificilă. Cu siguranță și noi greșim în timpul acelor comentarii, dar sunt genul de greșeli care fac parte din farmecul unui asemenea live.
Ce m-a șocat însă astăzi și nu doar astăzi, este caruselul emoțional și fragilitatea psihică pe care am văzut-o în unele comentarii.
Dinamo a jucat aproape perfect până la eliminare, au fost 3 goluri superbe ( la cel de al 2-lea gol au fost 18 pase consecutive), am avut un gol anulat pe nedrept, totul mergea în favoarea noastră.
Imediat după eliminare și după ce am fost egalați, au început să apară inuraturi la adresa unor jucători sau critici acide la adresa lui Ovidiu. Mi se pare ireal, jucătorii care au prestat un fotbal bun, un antrenor care a demonstrat că poate face minuni cu lotul pe care îl are la dispoziție, să fie pusi la zid pentru un meci în care chiar în dubla inferioritate au luptat exemplar și puteau învinge. Caruselul acestea de comentarii negative este aproape imposibil de înțeles pentru mine, am senzația că oamenii aia au uitat meciul foarte bun de la Brașov au uitat chiar și cele 35 de minute aproape perfecte din acest meci și au început să vorbească doar în momentele grele.
Slava cerului sunt foarte putini, dar îndrăznesc să le aduc aminte că Dinamo se iubește, să aștepți cu nerăbdare momentele în care să critici ține de frustrări care nu au legătură cu dragostea față de echipă.
Felicitări băieților pentru muncă și dăruire!