Dinamo a reușit o prima victorie după trei înfrângeri consecutive.
Aveam mari emoții înainte de partida de la Chiajna, recunosc că în cap îmi treceau o serie de scenarii negative, pentru că în sezonul trecut am trăit cu toții ce înseamnă să intri într-o serie negativă, care pare fără ieșire. Însă aveam și un motiv să sper, în special raportat la meciul anterior de pe teren propriu, când noi am jucat fotbal, dar ne-am bătut singuri. Însă degeaba joci, degeaba îți creezi ocazii, dar pierzi. Fotbalul se joacă pe puncte, spune un clișeu din sport.
Pe un stadion cu iz comunal din Chiajna, cu 100 și ceva de spectatori dinamoviști, poate 150, Dinamo era obligată să câștige, nu doar pentru a urca în clasament, dar pentru a arăta suporterilor și competitoarelor, faptul că suntem încă în viață.
Exemplu de așa nu: Evoluția din prima repriză a fost exemplu de așa nu din punctul meu de vedere, o singură ocazie creată din nimic de Ghezali, care a întors la Alexandru Pop, dar reluarea acestuia a fost blocată de Chesneau. Însă jocul a dezamăgit, chiar părea un meci între locul 16 și 19. 0-0 la pauză și Dinamo suferea.
Alt ritm de joc: În partea a doua, a revenit un alt Dinamo de la cabine, a fost efectuată o singură schimbare, Giafer l-a înlocuit pe Bena, destul de nesigur, însă Dinamo a început să preseze, să fim noi echipa care dictam ritmul și ocaziile au început să apară.
Ocazii și Chesneau: Bara ne-a oprit din calea către gol la lovitura de cap a lui Patriche, dar și Chesneau în câteva rânduri, cumva confirmă ceea ce spuneam înainte de meci, în cadrul emisiunii „Matinal”, că ar fi de așteptat să facă un meci mare împotriva noastră, soarta are tendința să fie ironică cu noi.
Golul descătușării a venit la o execuție în forță a lui Iglesias, în care am văzut importanța unui ”pivot”, care să țină de minge, să creeze culoar. 2-0 se putea face în alte câteva rânduri, dar același Chesneau a închis poarta. Bucurie, victorie și Dinamo dă semne de viață, așa cum bine a spus și colegul meu Romeo Ene în editorialul lui.
Fizic mult mai bine: Dacă în startul sezonului, Dinamo era echipa care ceda după minutul 65, de dată această am văzut o echipă capabilă să alerge în mitanul secund, cu suflu, am ”subordonat” noi adversarul și asta este îmbucurător. Mă bucur să văd că putem marca și după minutul 70, asta înseamnă că nu suntem ”morți” și va conta mult din partea a doua a sezonului, când vor urma meciuri pe terenuri mai grele.
Tinerii la putere: Dacă cumva critica a fost adusă tinerilor în trecut, de data asta mi-au plăcut foarte mult chiar tinerii. Amzăr a fost foarte bun în flancul stâng, are bezmeticia lui, dar e și bun, un mare avantaj în flancul stâng în plan ofensiv acest puști, care pare că progresează și pare că înțelege ce implică a te apăra. Nu poți să îi reproșezi că nu bagă piciorul, că nu se luptă. Totodată, am văzut un Antonio Bordusanu mult mai prezent în joc în partea secundă, după ce în prima parte părea undeva pierdut în dreapta. Ar fi meritat și el un gol după ocaziile create, îmi place mult biomecanica lui de lovire a balonului, trebuie doar să se arate mai mult la joc.
Cu mai multă încredere spre viitor: Am câștigat și respirăm, putem privi cu mai multă încredere către viitor, către următorul meci în special, care are o importanță aparte pentru noi, jucăm împotriva celor de la CSA Steaua, considerați de unii adevărații noștri rivali. Indiferent cum îi percepem, orgolii la mijloc există și pentru a obține un rezultat pozitiv, ai nevoie de atitudine, ai nevoie de un joc care să te facă să te gândești la obținerea punctelor puse în joc.
CITESTE SI:
