Dinamo încearcă și reușește să ofere un fotbal bun pentru Superliga, din păcate însă, terenurile pe care jucam, arată de foarte multe ori că niște maidane.
Nu suntem singura echipa cu probleme de lot, majoritatea echipelor din Superliga încep să nu mai aibă loc în infirmerii, sunt însă cauze obiective, care duc la un număr mare de jucători cu probleme medicale.
Una din cauzele cele mai importante o reprezintă calitatea gazonului pe care jucătorii trebuie să joace, din păcate, sunt foarte puține stadioane în Romania care au gazon bun, în mare parte din meciuri jucăm pe terenuri care pun în pericol integritatea jucătorilor, cel mai bun exemplu îl reprezintă gazonul de pe „Arcul de Triumf” acolo unde Dinamo își dispută meciurile de ‘acasă”.
Kopic este un antrenor pretențios, jucătorii lui Dinamo sunt agresivi, au intensitate, nu fac rabat la efort. Vă spuneam în cantonamentul de vară, că alb-roșii exersau ceea ce specialiștii numesc „Gegenpressing” ( este o tactică în care o echipă, după ce pierde posesia mingii, încearcă imediat să recâștige posesia, mai degrabă decât să se retragă pentru a se regrupa), tot in acel moment, colegul Catalin Alexandru atrăgea atenția că poate fi o tactică foarte bună, care să ne aducă puncte, dar care presupune un consum enorm de efort.
Avem preparatori fizici buni, atât Madalin Udrea cât și Aleksa Boskovic au făcut o treabă excelentă, echipa a arătat foarte bine din punct de vedere fizic în majoritatea meciurilor am dominat reprizele secunde ceea ce arată că disponibilitatea la efort este una foarte mere. Cel mai recent exemplu îl reprezintă ultimul meci, în care, în repriza secundă, Dinamo a fost din punct de vedere fizic peste Galați, o echipa recunoscută că având o pregătire fizică foarte bună.
Vrem fotbal de calitate, vrem agresivitate și intensitate, trebuie să înțelegem însă că există riscul și unor momente când avem infirmeria plină, mai ales când acest fotbal se joacă pe maidane.
HAI DINAMO!