A început returul. 5 meciuri rămase din acest prim sezon în Liga 2 al echipei Dinamo București, se ițesc la orizont.
Nu vom face o analiză a plusurilor și minusurilor din această ediție până când nu vom auzi fluierul final. Poate chiar vom vedea prelungirile și loviturile de departajare. Merită totuși o aplecare asupra a ceea ce a încercat Ovidiu Burcă să implementeze, ce a reușit și ce perspective pentru jocurile viitoare are Dinamo București.
Nu m-am erijat în niciun moment și nu o voi face nici acum în vreun fin cunoscător al părții tehnico-tactice din acest joc numit fotbal. Pasiunea către această direcție e cu totul altceva și sub nicio formă nu voi conduce o mașină automată chiar dacă nu am carnet.
Cunoaștem din folclor povestea cu renumitul Claudiu Răducanu care într-o dimineață se prezintă la antrenament și e întrebat de colegi : „Cum ai venit? Cu mașina, răspunde Claudel. Unu dintre cei prezenți întreabă: Păi cum ai venit cu mașina, că tu nu ai carnet! La care Claudel răspunde: Păi da mă, dar a mea e automată!”.
Schimbarea mentalității jocului clasic
Am observat cu toții stilul de joc pe care Ovidiu Burcă a reușit să îl implementeze în această ediție de campionat 2022-2023 din Liga secundă din România. Unii vor spune că e sinucidere curată pentru că fotbalul modern se bazează în primul rând pe calitatea individuală fizică, tehnică a jucătorilor. Alții vor spune că Pep Guardiola e unul singur. Sau că Johan Cruyff a lăsat moștenire dragostea pentru fotbalul total doar celor ce vor reuși să îl înțeleagă.
În autobiografia „Driblingul meu”, Johan povestește printre altele cum poate fi schimbată această mentalitate a jocului clasic. Ceea ce mi-a rămas în minte, a fost povestea primului descălecat la Barcelona din sezonul 90-91. Când a găsit o echipa, spune el, în care fundașii alergau mai puțin decât atacanții.
Prima schimbare făcută la acel moment a fost să îi spună atacantului că el e primul fundaș, totodată l-a ajutat pe portar să înțeleagă că el este primul atacant iar fundașilor să le explice că ei erau cei ce stabileau lungimea terenului.
Totul s-a bazat pe distanța dintre compartimentele echipei, dintre jucători, care nu trebuie să fie mai mare de 10-15 metri când sunt în posesie, iar când sunt fără minge jocul trebuie să fie unul și mai strâns. În acel an l-a promovat și pe Guardiola alături de Koeman iar cu această pereche de fundași centrali, improvizați pentru că ei la baza erau inchizatori, avea să aducă Barcelonei la finele sezonului Cupa Cupelor și imediat La Liga în sezonul următor.
Au fost meciuri la Dinamo, cel puțin în acest play-off, în care ceea ce am explicat mai sus, am văzut cu vârf și îndesat. Voi lua ca referință meciul cu Oțelul, în care în jurul omului cu balonul erau constant 2 jucători iar distanța față de adversar nu era mai mare de 3-4 metri. De asemenea un alt punct foarte important observat și în practică nu doar în teorie, este faptul că jucătorul care decide unde se continuă faza nu este cel aflat în posesia mingii. Ci ceilalți 2 care formează triunghiul și care oferă opțiuni jucătorului cu balonul.
Aflat într-o continuă mișcare de la compartimentul defensiv până la cel ofensiv, jocul în filosofia lui Ovidiu a funcționat. Și nu a fost vorba de calitatea individuală a jucătorului. Pentru că au fost în teren fix aceeași care 2 etape mai târziu au primit 5 goluri și au marcat doar unul.
Ce s-a întâmplat de fapt?
Vorbeam de mișcarea continuă a blocurilor unei echipe de fotbal. De la portar până la atacant. În filosofia asta, portarul are un rol extrem de important. Orele de antrenament, exercițiile care să te relaxeze în momentul presiunii, sunt doar câteva ingrediente. La un astfel de joc e nevoie în primul rând de o strategie ce pleacă nu de la ce trebuie să faci tu, ci de la ce poate face adversarul tău. Sau cum te poate suprinde. Ce poate face un adversar care are în față o echipa scurtă? Să joace cu minge în spatele fundașilor tăi centrali. Asta înseamnă că portarul tău constant este obligat să fie pregătit să aibe un dublu rol, să intervină din postura de libero, cum se juca odată.
Ce mai poate face o echipă într-un astfel de joc? Să îți joace cu diagonale. De aceea, cei doi fundași de bandă ai tăi trebuie să aibă o disponibiltate la efort uriașă, să aibe viteză și să închidă constant culoarele de pas între linii în cazul unui astfel de atac din lateral.
Și nu în ultimul rând adversarul te mai poate surprinde printr-un pressing foarte sus, care coroborat cu o lipsa a ta de reacție și de mișcare continuă care să ofere soluții de pas, te determina să ai un joc lipsit de creativitate și foarte static. Aici intervin cei doi mijlocași centrali care au rolul de ați crea triunghiul de pas de care vorbeam mai sus în orice moment al unui atac pozițional al echipei tale.
Jocul lui Dinamo din ultimele două partide suferit fix la această mișcare, această cutie de viteze care s-a gripat la fiecare încercare de a intra într-o treaptă superioară. Atât faza ofensivă cât și faza defensivă nu s-a mai realizat printr-un pressing agresiv pe distanțe scurte. Nu trebuie să faci sprint-uri de 30 de metri că să blochezi adversarul, spunea și Johan Cruyff.
Dinamo a fost o echipa prea lungă, fără disponibilitate la efort și cu un joc mult prea lent față de ceea ce poate pune în practică cu adevărat.
Perspectiva promovării sau barajului?
Baza acestui stil de joc dezvoltat cu atât de mult tact de către „Cel care a făcut mai mult decât oricine pentru a transforma un joc frumos într-un sport frumos„, cum spunea Gary Lineker despre Johan Cruyff, a reprezentat-o întotdeauna mentalitatea.
Mentalitatea de a fi preocupat să înscrii nu să te aperi.
Eu cred și susțin că Dinamo nu are absolut nimic de pierdut. Ovidiu Burcă nu are absolut nimic de pierdut dacă va antrena și va găsi soluțiile potrivite pentru impregnarea acestei mentalități. Greșelile individuale, după părerea mea, nu apar din cauza lipsei de experiență ci din cauza faptului că 100% concentrarea a ceea ce ai de făcut pe loc nu este suficient antrenată să devină instinct. Iar dacă această concentrare va deveni instinct, atunci vom avea un fotbal total.
Meciurile rămase nu trebuie suplimentate cu o presiune inutilă de finală. Meciurile rămase reprezintă baza a ceea ce vei juca în sezonul viitor. Fie că o vei face în Liga 1, fie că o vei face în Liga 2. Așteptările sunt mari chiar și în cazul unui baraj. Și dacă tot ai ajuns până aici, de ce să nu profiți, Ovidiu?
Să auzim de bine!
Să auzim doar de cei ce ne vor binele!
