Dinamo are o relație foarte bună cu CS Dinamo în momentul de față, se dorește pe viitor chiar să existe o implicare directă a Clubului Sportiv, dar momentan se încearcă stabilirea unei legături între Academii.
Sunt însă și jucători de la Dinamo care are au ajuns la CS, posibil să mai fie și alții pe parcurs, în funcție de lotul pe care Ovidiu Burca va stabili că se bazează.
Din informațiile noastre, Cristian Delciu se antrenează deja cu CS Dinamo și cel mai probabil va evolua pentru echipa din liga a treia. Cristian Delciu a fost o soluție U19 în sezonul trecut, dar nu a primit foarte multe minute din partea lui Ovidiu Burcă, care a preferat în lunile în care Bordusanu era accidentat, să îi dea credit lui Denis Oncescu în poartă. După o pauză de iarnă în care a evoluat destul de mult, Delciu a prins doar 8 minute în play-off și ulterior a fost trimis să se antreneze cu echipa din Liga de Tineret.
După 7 meciuri bifate în sezonul trecut, Delciu va evolua pentru echipa CS Dinamo. Acolo unde cel mai probabil va semna și Alin Demici. Acesta a încheiat înțelegerea cu Dinamo la dată de 30 iunie și fundașul stânga se antrenează deja cu echipa Clubului Sportiv. Alin Demici a fost folosit foarte puțin de Ovidiu Burcă, pe post îi avea concurenți pe Costin Amzar și Alin Șerban.
Posibil să mai urmeze și alți jucători în perioada următoare, din informațiile mele mai sunt și alți tineri urmăriți, care ar avea șanse foarte mici la prima echipă și care ar putea evolua sub formă de împrumut la echipa din liga a treia.