Odată cu confruntarea dintre Dinamo și Craiova, disputată luni seară, s-a încheiat și prima fază a play-off-ului Superligii.
Începem să avem o imagine tot mai clară asupra clasamentului și a luptei care se va da pentru primele poziții. FCSB a făcut un pas important către titlu – deși nu ne place să o spunem – însă victoria cu CFR o poziționează foarte bine. Craiova, prin succesul obținut aseară, rămâne aproape de roș-albaștri, la doar trei puncte distanță. U Cluj a produs surpriza în Giulești și o menține pe Rapid pe ultimul loc din play-off.
Play-off – Etapa a 5-a
Rezultate:
-
Rapid București – Universitatea Cluj: 0-2
-
FCSB – CFR Cluj: 3-2
-
Dinamo București – Universitatea Craiova: 0-2
Prin înfrângerea cu Craiova, practic, clasamentul s-a rupt – și de această dată nu mai vorbim despre o ruptură între primele trei clasate și restul. Dinamo și Rapid, aflate pe locurile 5 și 6, sunt la trei, respectiv patru puncte distanță de Universitatea Cluj. Pentru Dinamo, diferența este practic tot de patru puncte, deoarece în caz de egalitate, clujenii au avantajul rezultatelor directe.
Așadar, Dinamo și Rapid mai pot spera, cel mult, la ocuparea locului 4. Dinamo are în acest moment cinci puncte mai puțin decât locul 3, ocupat de CFR Cluj – formație pe care o vom întâlni luni seară, într-un meci care reprezintă ultima șansă a ardelenilor în lupta pentru titlu.
Clasament Play-off – Etapa a 5-a
-
FCSB – golaveraj 9-6, 39 puncte
-
Universitatea Craiova – golaveraj 7-3, 36 puncte
-
CFR Cluj – golaveraj 8-6, 34 puncte
-
Universitatea Cluj – golaveraj 5-8, 32 puncte
-
Dinamo București – golaveraj 6-10, 29 puncte
-
Rapid București – golaveraj 6-8, 28 puncte
Prima virtual retrogradată
În play-out, lucrurile încep să se așeze: se separă echipele care luptă pentru evitarea retrogradării de cele care vizează primul loc. Oțelul continuă să surprindă, cu patru victorii consecutive de la venirea lui Laszlo Balint pe banca tehnică.
Slobozia a suferit o lovitură puternică în lupta pentru evitarea retrogradării și are nevoie de trei victorii în ultimele patru etape pentru a mai spera la un loc de baraj.
Sepsi nu reușește să câștige – a obținut un singur punct în play-out – iar barajul, dacă nu chiar retrogradarea directă, pare tot mai aproape. Farul nu s-a îndepărtat suficient de zona periculoasă, în timp ce Iașiul a făcut un pas important spre salvare.
Botoșani a legat trei înfrângeri consecutive și situația s-a complicat teribil: în doar câteva săptămâni a trecut de la primele locuri în play-out la emoții serioase privind salvarea de la retrogradare.
Înfrângerea drastică suferită la Ploiești, scor 0-4, pare să simbolizeze momentul în care Gloria Buzău flutură steagul alb: șansele de supraviețuire sunt doar teoretice, iar în cel mult două etape, retrogradarea matematică este iminentă.
Etapa a 5-a – Play-out
Rezultate:
-
Oțelul Galați – Unirea Slobozia: 2-0 (18 aprilie 2025)
-
UTA Arad – Sepsi OSK: 1-1 (18 aprilie 2025)
-
Farul Constanța – Hermannstadt: 1-1 (19 aprilie 2025)
-
Politehnica Iași – FC Botoșani: 3-0 (20 aprilie 2025)
-
Petrolul Ploiești – Gloria Buzău: 4-0 (21 aprilie 2025)
Clasament Play-out (după etapa a 5-a)
-
Oțelul Galați – golaveraj 6-2, 28 puncte
-
Petrolul Ploiești – golaveraj 7-4, 28 puncte
-
Hermannstadt – golaveraj 5-5, 27 puncte
-
Poli Iași – golaveraj 8-1, 26 puncte
-
Farul Constanța – golaveraj 9-7, 24 puncte
-
UTA Arad – golaveraj 5-7, 24 puncte
-
FC Botoșani – golaveraj 6-8, 22 puncte
-
Sepsi OSK – golaveraj 4-11, 22 puncte
-
Unirea Slobozia – golaveraj 4-5, 19 puncte
-
Gloria Buzău – golaveraj 4-8, 16 puncte