AcasăEditorialFinal de drum?

Final de drum?

Mircea Rednic a exclus doi ”grei” din lot, pe Steliano Filip și Cosmin Matei.

Atâta timp cât Mircea Rednic este antrenor al echipei, cei doi nu vor mai evolua pentru Dinamo. Rednic a spus destul de clar că cei doi vor pleca în iarnă, dar depinde felul în care clubul va ajunge la o înțelegere cu Steliano Filip, care pe lângă salariul destul de însemnat, are un contract care nu poate fi reziliat unilateral.

Însă ieri a fost titularizat un alt ”greu”, este vorba despre Deian Sorescu. Din nou, fanii dinamoviști au sperat că poate, poate va arăta altceva Deian, va fi acel jucător din primele etape. Îl așteptăm, dar o facem degeaba, pentru că Deian nu mai este cu gândul la Dinamo.

Nu poți să păcălești fotbalul, nu suntem specialiști cu toții, dar observăm când un jucător depune minim de efort, nu își ajută colegul de bandă, nu pune ”osul” cum se spune. Am văzut mulți jucători adevărați, care au fost trup și suflet pentru Dinamo, iar Deian ce face acum, este mai degrabă o sfidare la adresa noastră.

Mesajul lui Rednic de la finalul partidei îmi dă de gândit că este foarte posibil ca Deian să nu mai fie folosit în meciul de joi, poate nici în cel de luni cu Farul. Care ar fi avantajul folosirii lui, în detrimentul unui jucător dornic de afirmare, precum Bordusanu sau Amzar? Ce beneficiu ai? Nu va exploda cota lui dintr-o dată, mai degrabă fiecare apariție a lui în teren nu face nimic altceva decât să îi scadă cota și mai mult. Măcar trăiește din acele 5 reușite din iulie/august, dar e ridicol de puțin.

Cred că și Mircea Rednic a ajuns la capătul răbdării, i-a oferit șanse peste șanse, a purtat ”n” discuții cu Deian, fără folos. La un moment dat, cred că efectiv trebuie să realizezi când ai de-a face cu o cauza pierdută. Deian cam acolo a ajuns.

„Am obosit să mă rog de el să joace. Trebuie să-și facă meseria până pleacă. Dacă nu pleacă? Trebuie să pleci de aici într-o relație bună cu suporterii, staff-ul tehnic, conducerea. Lași loc de bună ziua, te întorci. Dacă nu, suporterii nu te uită.

Nu l-am înțeles azi. A jucat doar să nu greșească, n-a încercat mai mult. El poate mai mult. Voi avea o discuție cu el să văd ce are de gând. Prefer să bag un puști decât un jucător care se gândește să plece sau nu se gândește la echipă”.

,,Am nevoie de mai multă calitate în echipă, vor mai fi 3-4 transferuri în iarnă, lucrăm la aspectul asta, atacanții noștri nu marchează, am 4 atacanți și au un singur gol din penalty, de când sunt eu vorbesc. Aici trebuie să ne întărim, la mijlocul terenului. Am Espinosa, Răuță, Carp, am muncitori, dar am nevoie de unul cu finețe, cu dribling, să scoată un om din joc, la faze fixe.

Loviturile din lateral nu au fost cum am vrut eu. Avem probleme la apărători, trebuie să schimbăm, dacă vrem să îmbunătățim jocul. Mă bucur că am fost sprijinit de conducere, noi vom face tot posibilul să ne întărim. Meciul de joi e foarte important să nu pierdem, dacă vom câstiga, ultimul meci, care pe care cu Farul” 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare