Filip pleacă de la Dinamo! Cum s-a ajuns aici

Stiri Dinamo

Scris de:

Steliano Filip a rămas în continuare un caz problematic pentru Dinamo.

Fundașul stânga, bănuit de mulți suporteri că este persoana care oferă informații în presă, a rămas la Dinamo după finalul sezonului, deși are unul dintre cele mai mari salarii din întreg lotul. Deși părea drept realizată plecarea sa la mijlocul lunii iunie, Filip a rămas la Dinamo, cu nemulțumirile de rigoare și cu o atitudine neprofesionistă.

Acesta chiar a acuzat clubul că cineva ”vrea să îl facă puțin”, amenințând că se va adresa comisiilor pentru recuperarea banilor restanți:

,Îmi pare rău, dar n-am altă soluție să scap de asta decât acel memoriu, nu că vreau eu să fac rău lui Dinamo. Suporterii adevărați și în special liderii galeriei știu cine și cum sunt. Lumea mă face mercenar, toți spun «Vezi, Doamne, ai luat bani la semnătur㲻. Probabil, ideea este că au vrut să «mă facă puțin», fiindcă am vrut să plec încă din iarnă. Dar nici atunci, nici acum n-am vrut să încurc pe nimeni.

Păi, am renunțat la trei salarii din Grecia ca să revin la Dinamo! Și aveam alte trei oferte financiare mai bune decât aici. Mi se spune permanent că vreau răul lui Dinamo. Păi, cum vreau răul? Că vreau să renunț iar la toți banii!” Steliano Filip, fundaș Dinamo.

Acum o săptămână, Răzvan Zăvăleanu afirmă faptul că Filip nu poate pleca în orice condiții de la Dinamo:

,,Avem o ofertă pentru Rici și discutăm, pentru Steliano nu avem nimic, în pofida discuțiilor inițiale. Ar trebui să înțeleagă toată lumea că administratorul judiciar nu este un patron. Am putea lua decizii de ordin subiectiv atunci, dar nu e cazul, dacă sunt jucători de o anumită valoare, dacă îi lași să plece gratis, ai o problemă. Are un salariu foarte mare, dar nu ține de administrarea judiciară, ține de cea specială. Dacă următorul administrator special își asumă asta, să plece liber, e problema lui.”

Acum, acesta și-a schimbat discursul și a anunțat că s-a ajuns la o înțelegere pentru reziliere pe cale amiabilă:,, Am vorbit cu impresarul lui Steliano Filip și aștept răspunsul lui. Sper să o rezolvam vineri, să ne despărțim. Am vorbit cu impresarul. Eu cred că o să ne despărțim. Deja lucrurile în privința echipelor care caută jucători s-au cam rezolvat. În momentul ăsta nu mai există oferte pentru alți jucători. Urmează să mai facem transferuri, pentru că este nevoie pe anumite posturi. a spus administratorul judiciar la Digisport. Conform unor surse, se pare că rezilierea se va produce probabil chiar astăzi.

loading...

Lasă un răspuns