Filip nu se oprește: ,,După ce Giani a plecat de la Săftica, Rednic l-a luat și la mișto”

Stiri Dinamo

Scris de:

Steliano Filip nu se oprește și își ia tot mai în serios rolul de ”purtător de cuvânt”.

Nu apar cei din conducere la TV și nu oferă atâtea declarații sau drepturi la replică, pe cât oferă jucătorul lui Dinamo. Cu ceva mai mult timp la dispoziție, după cartonașul roșu încasat la Cluj, care îl va ține departe de gazon un meci, Filip continuă să reacționeze.

Steliano Filip (27 de ani) a reacționat, după ce Giani Kiriță i-a luat apărarea lui Mircea Rednic și a spus despre fundașul lui Dinamo că „doar dă din gură în stânga și în dreapta”.

Este ultima oară când ies să mai vorbesc! Nu am ieșit ieri să vorbesc pentru a da în Mircea Rednic! Am fost acuzat de niște lucruri pe care nu le-am făcut. Orice om sănătos la cap nu poate să spună din ce am declarat că am dat în Rednic sau l-am jignit.

Știu și puteam să spun foarte multe lucruri, dar mi-am dat seama că e ușor să faci rău. Mai greu e să faci bine. Dacă făceam asta nu eram cu nimic mai bun decât persoanele care vorbesc urât acum. Până la urmă fiecare oferă ce are în suflet”, a declarat Steliano Filip pentru ProSport.

„Nu știu de ce a ținut Giani să vorbească despre mine și să sară așa în apărarea lui Rednic. Cred că se descurcă și singur. Probabil speră că va ține cont Mircea Rednic și îl va lua în staff cândva. Nu știu ce să zic, dar dacă avea ceva să îmi transmită, o făcea în privat. Dacă vorbeam în privat, îi spuneam și eu să nu încerce să-l mai apere pentru că după ce Giani a plecat de la Săftica, Rednic l-a luat și la mișto” – Steliano Filip

Ce declarase Giani Kiriță

Giani Kiriță, fostul jucător al lui Dinamo, a vorbit și despre decizia lui Flavius Stoican de a pleca de la trupa din „Ștefan cel Mare”, dar și despre revenirea lui Dusan Uhrin, antrenor care a salvat echipa de la retrogradare în sezonul precedent din Liga 1.

„Nici eu nu înțeleg ce e acolo (n.r.- la Dinamo). Toți ne punem semne de întrebare. N-avem un răspuns, sincer. Noi tot am vorbit despre echipa asta, oricât am fi noi de pozitivi, sunt foarte mulți care n-au valoare de Dinamo. E greu sa creezi o echipă fără valoare. Antrenorul trebuie să aibă chimie cu jucătorii.

Se face atâta caz cu Steliano Filip. Săracul, doar dă din gură. Trebuie să latre pe teren, nu să dea din gură în stânga și în dreapta. Tu ce faci pe teren? Te bate Clinceni? Sunt în stare doar să vorbească, nu să joace fotbal. N-au câștigat nimic în viața lor, niciun trofeu. Vorbiți, mă, pe teren, dacă vreți să vorbiți.

Noi luam cartonase roșii altfel, ăștia nici cartonașe nu știu să ia! Faulturi, intrări de Liga 3, jucători de Liga 3. Ăsta e mesajul, intrați pe teren, câștigați meciuri! Trebuie să vorbească doar prin fapte, nu cu vorbe. Ne-am săturat de ei, să vorbească doar pe la televizor prin interviuri. Dusan Uhrin e cam ultima speranță pentru Dinamo. E un antrenor mai experimentat. Sincer, îl prefer pe el mai mult decât pe Stoican”, a declarat Giani Kiriță la Digi Sport.

loading...

Lasă un răspuns