Inca un pas spre normalitate prin mesajul pe care președinte FRF Răzvan Burleanu i-l transmite lui Robert Moldoveanu:
„Tricoul echipelor naționale te așteaptă!”
București, 17 februarie 2016. Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este alături de tânărul atacant dinamovist Robert Moldoveanu (16 ani), supus unei intervenții chirurgicale la Acibadem după accidentarea gravă suferită luna trecută, în primul meci amical din cadrul stagiului de pregătire al echipei din Ștefan cel Mare în Cipru, cu chinezii de la Shijiazhuang.
„Îți scriu știind că nimic nu poate înlocui, în perioadele de pauză, bucuria de a juca fotbal și, pentru un atacant, satisfacția pe care o simte când marchează. Dar îmi doresc foarte mult să știi că suntem alături de tine în tot acest proces de recuperare în urma accidentării, unul pe care mi-l doresc foarte scurt.
Am convingerea că dârzenia și puterea pe care le-ai demonstrat în teren, parcurgând atât de repede pașii spre Liga 1 și reprezentativele de juniori, te vor ajuta să revii foarte curând. Fotbalul românesc are nevoie de talentul și inspirația ta prin care să obțină performanțe deosebite pentru suporterii români.
Îți doresc sănătate și curaj! Tricoul echipelor naționale te așteaptă!”, este mesajul emoționant al președintelui FRF pentru Robert Moldoveanu.
De la șapte ani în tricoul alb-roşu, Robert Moldoveanu este unul dintre cei mai talentaţi atacanţi din cadrul Centrului de Copii şi Juniori al clubului din Ștefan cel Mare, fiind convocat în ultimii ani la toate loturile naţionale de juniori.
Robert Moldoveanu este cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în primele 24 de etape ale Ligii 1 Orange. Internaționalul de juniori a adunat 58 de minute pentru echipa antrenată de Mircea Rednic în partidele cu ASA Târgu Mureș (0-0) și FC Botoșani (1-1), ambele disputate în deplasare.
Insanatosire grabnica si te asteptam din nou in teren Robert !!!