Februarie de foc

CS DinamoEditorialStiri Dinamo

Scris de:

Luna februarie se anunță a fi una extrem de grea și plină de meciuri importante pentru campionii noștri.

Dinamo a debutat în 2022 în deplasare la Vaslui, o partidă în care nu am arătat teribil de bine, a fost un meci în care am fost la conducere, dar gazdele au ținut aproape de noi până aproape de finalul partidei. Ne-am impus, dar nu de o manieră convingătoare, dar totuși este primul meci după o pauză competițională meritată.

Ieri ar fi trebuit să jucăm în sala Dinamo cu Alexandria, însă echipa aflată în partea inferioară a clasamentului nu s-a putut prezenta la meci din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu COVID și cel mai probabil vom câstiga cu 10-0.

Marți însă avem iar meci, tot în sala Dinamo, cu Bacău, un o partida restanță din 2021, un ultim test înainte de meciurile cu adevărat grele pe care le avem de jucat în a doua parte a lunii februarie.

Sâmbăta viitoare, de la 15:30, întâlnim în deplasare pe Dobrogea Sud, o contracandidata la titlu, care a făcut un pas greșit acum câteva zile, pe teren propriu, cu Turda, astfel că Dinamo are două puncte avans față de trupa dobrogeană, dar și un meci mai puțin disputat. Față de Turda avem 3 puncte în minus, dar și 3 meciuri mai puțin jucate.

După deplasarea de la Constanța, avem un duel de lux în sala Polivalentă, cu Barcelona, în Velux Champios League, joi, de la 19:45! Duminică, la câteva zile după acel duel, o întâlnim pe teren propriu pe CSM Focșani, în Liga Națională, Focșani este o echipă care se menține în partea superioară a clasamentului și cu siguranță nu ne va fi ușor. Apoi, Dinamo merge la Porto, pentru a ne juca poate ultima șansă la calificarea în faza următoare, deși șansele nu sunt grozave, putem spera în cazul unui succes în Portugalia.

Înainte de duelul cu PSG de pe teren propriu, de pe 3 martie, avem și o deplasare la Cluj, rămâne de văzut dacă meciul va fi programat la o dată ulterioară, dar cert este că avem o serie infernală în următoarele săptămâni, meciuri foarte grele, deplasări lungi și sper ca Xavi Pascual să aibă la dispoziție întreg lotul, să nu avem probleme cu accidentările.

Kamel Alouini a fost lăsat să plece, coordonatorul de joc va evolua la Dunkurque, în prima ligă din Franța, este o decizie care a fost luată de antrenorul iberic, să sperăm că nu va fi o pierdere prea mare, iar restul jucătorilor de la linia de 9 metri vor suplini plecarea experimentatului jucător tunisian!

,,Coordonatorul de joc Kamel Alouini nu va mai continua alături de Dinamo în acest sezon competițional. El se află deja în Franța, unde a început pregătirile alături de noua sa echipă, Dunkerque. Știm că o parte din sufletul lui va rămâne întotdeauna aici, la Dinamo, iar noi îl vom primi ca pe unul de-al nostru ori de câte ori ne va vizita.
Mulțumim, Kamel și îți urăm succes la noua ta echipă!”, a fost mesajul CS Dinamo.

loading...

Lasă un răspuns